aalexandraa

Altfel? Da, la fel ca toată lumea

2012-01-24T05:30:00.000-08:00

"Altfel" este un alt cuvânt din dicţionar. exact aşa ca multe altele. dar sensul pe care îl poartă în pântec este şi el ...de altă natură, în alt chip, altcum, altcumva şi chiar şi de alt soi.

oare, cum vine asta? să fii de alt soi?

"de alt soi" este un măr galben într-un copac încărcat cu fructe roşii, ananasul care "refuză" să se îngălbenească, morcovul care se încăpăţânează să stea încovrigat când normele UE îi cer să stea drept şi exemplele "fructicole", de acest gen, pot continua la infinit, toate înglobând în mixtura lor de sensuri termeni precum "încăpăţânează", "refuză", "opus" şi multe asemenea.

să fii puţin altfel pare să fie motto-ul care guvernează viaţa pământenilor. şi o face atât de bine încât diferenţierea s-a transformat într-un fel de trend.

unul urmat de toată lumea....

ce căi ciudate ne-a pregătit societatea! unele bine stabilite, pavate frumos cu sticlă colorată pentru a ne fura ochii şi minţile. într-atât încât să ne inducă sentimentul de unicitate. lumea în care trăim ne face să ne simţim speciali, interesanţi, unici şi liberi în manifestările noastre. şi acesta este un lucru care îi reuşeşte societăţii atât de bine, încât fiecare dintre noi cade lat de admiraţie când se priveşte în oglindă, sau când îşi urmăreşte "creaţia". creaţie care, privită de departe este la fel de unică precum cea a celor de lângă noi.

obsesia "altfel-ului" ne reprezintă. exact aşa cum o face şi cea a frumuseţii. ...sau a tinereţii fără bătrâneţe....şi ne reprezintă într-un fel în care toate sforţările noastre ne fac să cădem în banalitate. într-o mediocritate lipsită de strălucire...

şi cred că putem fi altfel doar în momentele în care nici măcar nu conştientizăm lucrul acesta. sau când nu facem niciun efort pentru a ne demonstra unicitatea...

adică ne trezim într-o bună dimineaţă şi ne încălţăm papucii de casă, începând cu piciorul stâng, pentru că aşa ne vine. şi cine ştie, poate vom constata într-o bună zi, cu surprindere, că tocmai acest lucru ne face speciali. pentru că toţi ceilalţi pământeni se forţează să se încalţe stând pe spate

...doar pentru că se gândesc că asta i-ar face interesanţi...

Cui i-e frică de Bau-Bau?!

2011-11-25T07:32:00.000-08:00

Ne place sa credem că suntem evoluaţi, că avem mijloace care ne permit să ajungem în cel mai îndepărat colţ al planetei într-un răstimp lung cât o bătaie de inimă. Ne amuzăm pe seama înaintaşilor care, bieţii, săreau ca arşi când soarele se întuneca la vreo eclipsă, sau când îşi "zdrăngănea" poverile, la un cutremur. Suntem mândri de cât de mult am deschis ochii astăzi şi de cât de multe ştim în comparaţie cu amărâţii care populau planeta cu doar câteva sute de ani în urmă şi care credeau că trăiesc pe o plăcintă.

Ne place să credem că suntem evoluaţi şi că logica ne este armă, dar ne speriem de un...număr. O dată, care aşa cum este şi normal din când în când, mai face ca un "unşpe" să se tripleze. Ne batem cu pumnii în piept că nu credem în horoscop, că e o tâmpenie, dar ne roadem unghiile îngroziţi când un nebun susţine sus şi tare că ŞTIE că vine "sfârşitul lumii".

Sfârşitul ăsta i-a stresat pe înaintaşi, ne stresează şi pe noi şi pentru că, în lumea veştilor proaste, în care poveştile de groază circulă mai iute ca gândul, nu sunt suficiente câteva crize financiare cu care, pare-se, ne-am obişnuit deja, fiind musai să ne "şocăm" la gândul sfârşitului. care anul ăsta a venit de vreo trei sau patru ori.

Puţini au fost cei care au tremurat la gândul asteroidului care a trecut pe lângă pământ la o distanţă mai mică decât cea la care se află luna şi cred că şi mai puţini s-au gândit că le-ar putea pica în ogradă sau la portiţă. pai normal că nu trebuie să ne stresăm că asteroidul nu ne-a făcut cu mâna în 11.11.2011.

Mai avem un pas până la 2012 şi mă întreb câţi se vor pocăi, îşi vor dona averile şi vor aştepta cu sufletul la gură (sau în chiloţi) ziua de 21 decembrie.

Tic-Tac! Tic-Tac! Au mai rămas un an şi 26 de zile până la "sfârşitul lumii"...sau poate o secundă...BAU!

Ce muzică îţi place?....Stai, nu-mi spune, că mă uit pe Facebook!

2011-11-15T04:25:00.000-08:00

Cu vreo trei ani în urmă am fost prima dintre prietenii mei care avea cont pe Facebook. Nici nu-mi amintesc prea bine de ce am ales acea reţea de socializare, pe care nici măcar nu o înţelegeam prea bine. Am făcut contul, m-am uitat pe-acolo şi l-am lăsat baltă, pentru a reveni doar din când în când, adică în momentele în care îmi aminteam de el.

Şi-aşa nu cunoşteam pe nimeni acolo...

Ce mi s-a părut interesant la vremea respectivă şi chiar şi acum, a fost faptul că oamenii, care de cele mai multe ori foloseau "nick name-uri" pe internet, şi-au expus pe Facebook identitatea, în deplinătatea ei. Cu nume complet, YM şi e-mail oficial, cu număr de telefon, statut relaţional, studii, pasiuni, filme şi muzică favorite, lipsind doar adresa de acasă, situaţia contului sau pin-ul de la card (dar mai este timp).

În cei trei ani am observat site-ul schimbându-se, dintr-o pagină oarecare într-un adevărat fenomen, în prezent fiind perfect aplicabilă vorba asta: "Dacă nu eşti pe Facebook, nu exişti!" Şi e perfect adevărat, pentru că în ziua de azi prietenii cască ochii mari, în timp ce întreabă cu uimire "Nu ai cont pe Facebook?"

Cu alte cuvinte: "Nu ai un loc în turmă?" Nu ai şi tu ocazia de a vedea, ca toată lumea, fotografia în care apare fata cu nasul roşu, în negativ, la care o ţară întreagă sau o lume întreagă s-a zgâit doar pentru a vedea o fotografie normală pe perete, cum nu eşti la curent cu toate "up-date-urile" prietenilor din şcoală pe care i-ai pierdut şi acum, din fericire, i-ai regăsit, cum adică nu poti vedea fotografia aia cu mama africană care îşi îngroapă copilul scheletic şi care te face să plângi cu lacrimi de sânge. Cum poţi fi indiferent, surd şi orb, la toate problemele omenirii care se dezbat şi se soluţionează pe Facebook? Şi mai ales cum poţi să nu arăţi şi tu că eşti "in relationship with...", "Married with...", "Single", "Divorced", al naibii de frumos cu pozele ajustate pe unde trebuie, al naibii de interesant cu toate citatele alea extra din Einstein şi cu preferinţele care fac gagicile (şi "masculii") să cadă pe spate, sau, mai ales că poţi spune pe unde ai mâncat, ce ai băut, dar mai ales cu cine. Pentru că, cine ştie, poate că acea cohortă de admiratori şi admiratoare "subscribed to you", care habar n-ai cine sunt, vor să afle.

Facebook-ul are părţile lui bune. Leagă oamenii, comprimând spaţiul, dar are o mulţime de părţi negative. Odată că ne face să intrăm singuri în oală cu toţi ceilalţi pe care nu-i ştim dar cu care suntem "în aceeaşi simţire", ne face să plângem împreună moartea unora pe care nici măcar nu-i cunoaştem, şi face să dispară misterul, pentru că dacă vrei să afli ceva despre cineva, e suficient să te uiţi pe Facebook. Şi într-adevăr, ne ajută să ne regăsim prietenii din liceu şi facultate pierduţi prin lume, însă mă gândesc că dacă erau chiar atât de preţioşi, cu siguranţă nu-i pierdeam.

Facebook-ul ne face să trăim împreună, să simţim împreună, să ne mirăm de aceleaşi lucruri şi să plângem la unison, postând pe "wall" aceleaşi idei tâmpite sharuite de toată lumea, exact aşa cum se face într-o turmă care se respectă.

Iar de se întreabă cineva "De ce mai are cont cineva care vorbeşte aşa de minunatul Facebook?" răspund: Tocmai pentru a putea posta asta.

PS Cineva scria pe wall cu ceva timp în urmă: "Facebook-ul e ca închisoarea. Toată lumea pierde timpul şi scrie pe pereţi". Închisoare "indeed".

cum am slabit muuuuuulte kilograme (IV) - celulita

2011-10-24T10:24:00.000-07:00

timpul a trecut si cred ca e vremea pentru un nou "episod": celulita.
recunosc. am avut de-a face cu ea. in cei doi ani cat am fost grasa o aveam peste tot: pe burta, pe fund, pe coapse, pana la genunchi. si de aceea purtam fuste lungi pana la rotule, pentru ca nu cumva sa se vada.

minunea, minunilor este ca acum nu mai am, dar din cauza ca i-am venit de hac cu ajutorul unui "tratament" deloc costisitor sau complicat, asa cum poate ne-am fi gandit. cred ca un rol important in a scapa de celulita l-a avut alimentatia, pentru ca principalele cauze ale aparitiei ei sunt alimentatia defectuoasa combinata cu un stil de viata sedentar. asadar, principalele alimente cauzatoare de celulita sunt: mezelurile si toate gustarelele cu multe E-uri, snacks-urile si chips-urile.
in momentul in care am renuntat la toate acestea in favoarea legumelor (in special, pentru ca nu sunt un fan al fructelor), imi dau seama ca am reusit sa rezolv o mare parte din problema. am mai facut insa, ceva. mi-am cumparat o rotita din lemn pentru masaj, care nu costa mai mult de 10 lei si o crema anticelulitica. in acest caz nu am facut rabat la bani, asa ca am ales-o pe cea mai scumpa.

alaturi de toate celelalte:miscare, alimentatie sanatoasa, bogata in proteine, legume si fructe consumate mai mult in stare cruda si saraca in carbohidrati

din nou despre căsătorie

2010-12-20T11:47:00.000-08:00

mă întreb de ce toată lumea vrea să se căsătorească? cine a inventat regula asta si....de ce cei care nu au făcut sau nu fac pasul trebuie să aibă neapărat o problemă, în opinia celorlalţi. am auzit-o de atâtea ori: "dacă nu s-a căsătorit până la vârsta asta sigur ceva e în neregulă cu el"...sau cu ea...

de unde nebunia asta? si care sunt zăpăciţii care o cred?

de câteva luni am împlinit 30 de ani si am ştiut dintotdeauna că din momentul în care voi trece "pragul", ceva în viaţa mea se va schimba. şi s-a schimbat. liniştea. pentru că sigur ceva nu e în regulă cu mine daca nu m-am măritat până acum. şi toată lumea ţine să-mi atragă atenţia...

pentru mine căsătoria nu e o regulă. nu e ceva ce e musai să fac până nu împlinesc 31 de ani, de exemplu. casatoria trebuie să fie o finalitate. sfârşitul şi începutul unei poveşti frumoase, alături de un om lângă care să fiu fericită că mă aflu. asta pe lângă celelalte priorităţi.

vreau să mai fac şi altceva în afara faptului că TREBUIE să mă mărit, după cum cred alţii. sau după cum încearcă să mă convingă...fie că sunt prea bătrână, prea independentă, prea.....şi de aici o întreagă listă.

vreau să învăţ să mă iubesc pe mine, pentru a fi capabilă să iubesc şi pe altcineva aşa cum trebuie...vreau să învăţ lecţia răbdării şi bucuria de a împărţi totul conştient. şi dincolo de toate acestea nu cred că există o vârstă pentru a te îndrăgosti. nu....... iubirea aceea, mare, imposibilă şi incredibilă ne poate sări în faţă de după fiecare colţ sau pas. când ne aşteptăm mai puţin...sau mai mult....

şi nu, nu mă mulţumesc cu mai puţin decât ceea ce vreau, numai din "disperarea" de a mă mărita, sau pentru că mă presează ceilalţi. refuz să fac compromisuri mai ales că un compromis de acest fel m-ar putea costa fericirea...şi viaţa.

aşa că mă mulţumesc să-mi văd de clipele mele frumoase, trăindu-le. fără aşteptări, fără obsesii, fără disperări, fără planuri pe cinci ani care iau în schemă un bărbat musai de o anumită factură, sau un copil pe care "să-l fac" până la 32 de ani, de exemplu.

bunicul meu s-a îndrăgostit la 8o de ani. ce ciudăţenie....

blog pentru slabit

2010-08-10T09:08:00.001-07:00

pentru ca am vazut ca postarile despre slabit au cele mai multe citiri, m-am gandit sa fac un blog dedicat acestui subiect.

incepand de astazi, tot ce tine de slabit, de la metode pana la retete, puteti gasi AICI.
sper ca o sa va fie de folos :)

as vrea....

2010-06-20T12:11:00.000-07:00

as vrea sa traiesc intr-o tara mai calda. o tara in care temperaturile sa nu depaseasca 30 de grade si unde sa ploua zilnic.

acum cateva zile a fost furtuna si mi-a placut. as fi vrut sa imi arunc sandalele si sa fug prin ploaie, cu o cana de cafea in mana. n-am facut-o insa. am stat la geam, am urmarit firele acelea de apa care se lungeau la infinit, pana in cer. si am ascultat ploaia.

apa asta care se cerne din nori are ceva magic, linistitor. si imi place cand nu am treaba si cand pot sa stau la geam, asa cum am facut de atatea ori. cu ochii atintiti pe fiecare picatura care se sparge in alti mii si mii de stropi, ca niste margele.

nu am mai scris de mult. stiu asta. se intampla cand mintea mi-e ocupata cu altele si cand legatura dintre suflet si degete e intrerupta. in acele momente, zile, saptamani, luni....nu pot scrie nimic care sa-mi placa, asa ca prefer sa tac.

sa tac si sa-mi rumeg gandurile asa cum am facut-o de atatea ori intr-o zi cu ploaie.

deja un obicei

2010-05-15T12:36:00.001-07:00

am observat ca mi-am facut un obicei din a posta aici sunetele care mi se infig direct la inima. in ultimul timp mi-am descoperit o noua pasiune. aceea de a porni in cautarea pieselor muzicale de care sa ma indragostesc la prima "vedere".

compozitiile japonezului, Shigeru Umebayashi sunt comoara dezgropata de curand. si da, m-am indragostit la prima....vedere.

rascruci

2010-05-13T15:35:00.000-07:00

viata asta ne scoate in cale mii si mii de intersectii... uneori ratacind pierduti sau pasind indarjiti pe drumul pe care credeam ca il cunoastem prea bine, ne lovim, surprinzator, de o rascruce.

la stanga...la dreapta...?

niciodata nu vom sti care e drumul corect si indiferent de calea pe care alegem sa pasim mai departe, vine un moment, cand ne oprim fulgerati de o presimtire: "oare nu era mai bine in partea cealalta?" poate ca era mai bine. asta nu vom sti niciodata. cert este ca astfel de momente de cumpana survin in clipele grele sau cand noua autostrada sau noul drumeag ne scot in cale un bolovan. atunci cand suntem nefericiti orice alta alternativa pare corecta. si nu de putine ori ne chinuim gandindu-ne ca nu am facut alegerea buna cu ceva timp in urma, in momentele de ragaz din fata intersectiei.
sunt sigura, insa, ca aceleasi dileme le-am fi intalnit si daca am fi apucat in directia opusa.

se spune ca nimic nu este intamplator. nu am fost destul de mult timp de acord cu gandul asta pentru ca niciodata nu mi-a placut sa cred ca exista energii pe care nu le putem controla prin simpla forta a vointei. mortile fulgeratoare, absurde, ale semenilor nostri, care se afla exact in locul "potrivit" pentru a pleca dintre noi, ma fac sa-mi schimb perceptia.

in consecinta, drumul pe care decidem sa pornim, ne va duce spre alt drum, si implicit spre alta intersectie. asa ne indepartam de primul gand care ne-a determinat sa o luam la pas...pentru ca trebuie sa facem fata provocarilor si oamenilor intalniti pe parcurs.
poate ca fiecare dintre noi este programat sa ajunga UNDEVA, intr-un punct pentru care sa fie pregatit. tocmai din acest motiv oamenii rai, nu mai par chiar atat de nepotriviti existentei noastre, asa cum experientele triste ne ofera puterea sa infruntam alte si alte furtuni....mult mai puternice decat credeam vreodata ca am fi in stare sa infruntam.

imi place sa cred nu ca raul e spre bine ci ca raul de care ne lovim ne este necesar. pentru a ne descoperi pe de o parte si pentru a invata sa vedem lucrurile bune, de calitate, pe de alta.
asa ca Blaga avea dreptate cand spunea ca Raiul isi ia lumina tocmai din flacarile Iadului.

bucurie mare si vecini noi

2010-05-11T01:20:00.000-07:00

ieri, de cu seara, am observat ca avem vecini noi. doua randunele, pe care le stiu de anul trecut, au inceput sa-si construiasca un cuib mic in holul scurt care da in curte. l-au asezat chiar deasupra unei tevi, ferit fiind de ploaie si vant si deja este pe jumatate gata.

pe randunelele "mele" le stiu de anul trecut, cand se jucau pe la noi prin curte. am presupus atunci ca au deja un cuib in alta parte si veneau doar sa ne viziteze... anul aceasta, insa, s-au gandit sa se mute la noi si parca odata cu ele a intrat si soarele in casa.

e simplu ce am scris, dar simpla si fireasca e si bucuria minunata.

doar energie

2010-05-07T09:43:00.000-07:00

au un nume simplu: Muse. I-am descoperit mai demult dar ii redescopar cu fiecare piesa care imi place.

asta este una dintre ele.

plus si minus infinit

2010-05-02T02:49:00.000-07:00

pesimismul nu a fost punctul meu forte. ciudat, dar niciodata nu am fost foarte departe de el si intreaga mea existenta a pendulat intre partea plina si goala a paharului. am parut mereu o optimista, fara a fi, neaparat una.

mi-a placut si imi place sa cred ca cerul e limita, ca daca ne dorim ceva cu adevarat si facem pasii in sensul in care trebuie, ne crestem sansele sa atingem acel vis. ne lipseste, insa, curajul, pentru ca nu e lucru usor sa gasim alt tel odata ce am reusit sa atingem unul vechi.

cred ca visurile sunt cele care ii fac pe oameni sa mearga inainte, iar pe cei care le pierd, sa se sinucida, pentru ca motorul existentei noastre este intocmai viitorul munte pe care-l avem de cucerit. ca muntele asta e, de fapt, o movila de pamant, nu conteaza.

increderea nestramutata ca oricine poate face orice cu viata lui, atat timp cat intreprinde ceva in sensul acesta, ma face sa par naiva, poate putin nerealista. dar oare nu e mai bine asa? sa aparem nebuni in ochii celorlalti decat sa ne inchidem singuri orizonturile? pentru ca intotdeauna a fost usor (sau foarte greu pentru unii) sa fim conventionali, sa calcam pe drumurile deja batatorite de mii si mii de pasi care au trecut pe acolo inaintea noastra. ce vis urat: sa ne cautam propriile carari pline de balarii.

nici nu mai stiu exact ce vroiam sa spun. sincer, nu stiam nici cand am inceput sa scriu unde vroiam sa ajung, dar ideea e simpla: limita este cea pe care ne-o impunem noi, "ajutati" de societate, de prieteni si de multe alte norme. si tocmai din cauza acestui "ajutor" uitam, de fapt, de unde am plecat, spre ce ne indreptam cand ne-am setat aspiratiile si le vom pierde pentru totdeauna.

poate ca daca ne vom judeca mai putin, daca vom depasi conventionalul si nu ne va pasa de asteptarile celorlalti, vom reusi sa ajungem acolo unde am vrut toata viata sa fim.
si asa ne vom transforma in broscuta aceea din poveste, care a atins varful muntelui (desi toata lumea de la poale spunea ca n-o sa reuseasca niciodata), doar din cauza ca era surda.

PS. cu secole in urma Omenirea visa sa zboare. ce nebunie!

Evgheni Doga

2010-04-15T23:34:00.000-07:00

intotdeauna mi-a placut muzica din Satra si imi amintesc cum in primii ani de facultate imi aducea lacrimi in ochi. asta in momentul in care am reusit sa descopar caseta cu soundtrack-ul, pe care am cautat-o innebunita.

mai tarziu, adica de ceva vreme, cand pot spune ca am devenit mai inteleapta, am aflat ca muzica aceea e creata de Eugen Doga, un compozitor genial, din punctul meu de vedere. sunt un fan al muzicii, dar am folosit-o de multe ori ca fundal sau ca sursa de inspiratie. Eugen Doga, insa, ma face sa las orice activitate deoparte si sa ascult. doar atat. sa ascult

o mostra:

Eugen Doga - ''Odinochestvo vdvoem'', ''Na svidanie randevou''

sufletul meu... oglinda

2010-04-14T10:16:00.000-07:00

sunt atatea lucruri care-mi plac. atat de multe lucruri si atat de putini oameni.... se spune ca orice om cu care ne intersectam viata lasa o urma pe firul existentei noastre. o urma asemanatoare cu amprenta de pe paharul din care am baut apa...chiar si persoanele care nu ne plac deloc.

nu am crezut niciodata in sufletele pereche, pentru ca ar fi tare trist daca acest concept ar fi adevarat. daca am avea un singur suflet pereche poate ca n-o sa-l gasim niciodata. daca s-a ascuns in celalalt colt al planetei, acolo unde nu ne este dat sa ajungem? sau poate e batran sau prea tanar, pentru ca nu a spus nimeni ca sufletul nostru pereche are aceeasi varsta ca si noi. poate ca a fost chiar inghitit de ape la o inundatie si e pierdut definitiv, pentru totdeauna.

tocmai de aceea, mi-e greu sa cred in suflete pereche. prefer sa cred in suflete oglinzi. in oamenii aceia cu care realizam ca ne asemanam, in care inima noastra se poate oglindi pentru o fractiune de secunda. atat cat dureaza sa constatam ca ne place aceeasi inghetata, culoare, gen de muzica sau prajitura.

si ma gandesc ca sufletul meu oglinda e ascuns in mai multi oameni. in acele persoane care imi plac de la primele intersectari ale ochilor sau ale cuvintelor. sau pe care ii descopar pe parcurs si in a caror inima sufletul meu se vede asa cum este. poate doar din cauza unei simple pasiuni nelamurite.

asa ca......sufletul meu pereche nu exista. nu a existat niciodata. cred doar in oglinzile pe care le ridica oamenii, cele in care inima mea isi regaseste zambetul, fie doar si pentru o clipa, dar de fiecare data.

o bucatica din ce-am mai scris

2010-04-13T13:35:00.000-07:00

"Azi m-a izbit realitatea. A fost asemeni unei rafale de vânt îngheţat care te plesneşte peste faţă de atâtea şi-atâtea ori, într-o iarnă. M-am trezit de dimineaţă, m-am uitat la tine, cea care parcă zăceai lângă mine, revărsată în pat şi m-a lovit: NU TE MAI IUBESC! M-am săturat să deschid în fiecare zi ochii şi să văd imaginea ta. Ai spune că un geniu rău mă urmăreşte, apoi, toată ziua. Nici nu mai pot mânca, parcă, de atâta silă. Aşa că, te rog să-ţi iei catrafusele si să pleci! La maică-ta, la o prietenă, la amantul pe care ştiu că l-ai avut, sub un pod, oriunde! Chiar nu-mi pasă. Vreau doar să dispari din viaţa mea!"

După ce am scris scrisoarea am rămas cu cărbunele cu care măzgălisem foaia, în mână, privind pierdut urmele de funingine de pe hârtie. Probabil că mi-am murdărit cumva muchia palmei... Nu mai conta, însă nimic.

Am cunoscut-o acum zece ani, la coadă la aprozar. Da, ştiu, ciudat loc pentru o primă întâlnire! A înţepat-o o albină şi pentru că mi s-a făcut milă de ea, m-am oferit să o scot la un suc cu gheaţă sau la o cafea fierbinte. Avea ochii mici albaştri, cumva ascuţiţi, care îi confereau o privire piezişă şi nu era deloc frumoasă. Pot spune că era urâtă de-a binelea, cu aerul acela de şcolăriţă speriată de profa de mate, care a scos-o la tablă. Era oribilă dacă stau să mă gândesc şi mai bine, şi nu mi-a plăcut nicio clipă de ea. Erau momente în existenţa noastră bizară, când o găseam interesantă, dar bănuiesc, că de fapt de vină era personalitatea ei.

Se numeşte Mara. Un nume frumos, de personaj de poveste, cu care nu are nimic în comun. Mara, cea din mintea mea, este blondă are părul lung, inelat, este slabă, dulce, fragilă. ştii, genul acela de femeie pe care ţi-e teamă să o strângi prea tare în braţe. Mara, hai să spunem "Mara mea" e brunetă, cu faţa rotundă şi nici măcar nu are părul lung. Este tunsă băieţeşte şi pe sub bluzele largi pe care le poartă....

lost in times...

2010-04-06T12:49:00.000-07:00

I think life must be lived... must be breathe through all our pores. we must touch, smell, taste it because this is the only way we can say, when we are old, that we haven't lost anything.

I can't stop myself wondering, then, why are we so afraid of living? we run all our lives for an intense and real love moment but when we find it, we run from it, or we close our hearts cause we are too scared of getting hurt. we are too scared to eat something we are not used to, or to experience something we never lived and we prefer to stay in our small yard we are so used to, just because people expect us to do this, or because we are too afraid of changing what we have and know already.

"I still have time", we say, but we forget how surprising this life... or death.. can be and maybe tomorrow we will be just air, or sand, or water. they say the present is the past all together, because everything we are, comes from our experiences. everything we are and become..

when we start to live in the past through our perfect or imperfect memories, or in the future dreaming how things are going to be, we can say we're dead already. because being so busy with our minds and dreams and memories we miss the moment we have. the smell of a lily on a street corner, the sweet taste of spring in the air. or his/ her smile.

we are now and we have this moment to catch all our life and her small imperfections.

of course we can't just live the moment without planning everything, but we must forget sometimes about what we HAVE to do or what we MUST do, and to live, intense, properly. in beauty and ugliness, in love and hate, in night and day, in heaven and hell.

...all together...

writing in English

2010-04-06T12:35:00.000-07:00

I think I must write more in English. Why? Because I don't want to let only the Romanian speakers to have access to my blog. I like to share my thoughts and sensations with people, with all kind of people and I simply adore knowing new cultures, new places, new types of food. tasting the existence..

it is like you'd live more lives...

life is such a beautiful thing because it's soo full of surprises and it doesn't let us all get bored. not too much, at least. so, because it's all about sharing impressions, sensations, feelings and cultures why not writing in English too? and more.... because we are complex and cosmopolit people.

viata din vis

2010-03-28T07:01:00.000-07:00

de dimineata m-am trezit cu urma unui vis, incetosat, pe gene. a fost una dintre putinele dati in care mi-am amintit ce "am facut" peste noapte. a ramas acolo, in preajma mea, ca o parere imaginea aceea blonda, care mi-a bantuit ultimele secunde de somn, chiar inainte de a auzi taraitul enervant al telefonului.

un numar necunoscut. pe care il stiam de undeva, parca.

visele noastre ne rezolva problemele si e fermecator sa realizam ca "personajele" au propria lor vointa. vin si pleaca independent de noi, ne creeaza senzatia ca sunt reale, zabovesc in preajma noastra o secunda, poate. atat cat sa ne trimita un sarut din varful buzelor sau o privire rautacioasa.

nu-mi amintesc ce am visat...povestea.... am retinut doar "personajul" si senzatia lasata in urma, care m-a bantuit multe ore dupa ce mi-am inceput ziua. si a fost ciudat sa regasesc toate sentimentele din viata mea reala, acolo, scufundate in vis. dorurile, tristetile, bucuriile.

specialistii spun ca mintea noastra isi rezolva problemele si dilemele, in somn. visele mele ma fac sa retraiesc sentimente, sa redescopar oameni pe care ii credeam pierduti sau plecati departe. asemeni gandului care zboara peste mari si tari intr-o secunda, visul ne poarta pe carari umblate sau prin tari de basm pe care nu le vom cunoaste niciodata. ne ajuta sa ne reintalnim cu oamenii pe care nu ne mai este dat sa-i vedem sau sa ne implinim dorintele. saracul devine stapanul lumii, flamandul se satura, amantii uitati isi regasesc iubirea si bolnavii sanatatea.

pentru cateva secunde. dar intense ca viata

fara legatura

2010-03-18T14:11:00.001-07:00

initial am vrut sa scriu despre prejudecati, despre cat de mult ne limiteaza. avem anumite asteptari de la oameni si ne formam parerea despre ei in functie de hainele pe care le poarta, de culoarea parului, de ochelarii de soare sau de locul din care vin...

e adevarat. hainele unui om sunt semnatura personalitatii sale. felul in care isi poarta pantofii poate spune daca este un excentric sau un om "normal".

ma intreb ce s-ar intampla daca nu am cunoaste nimic despre o persoana. daca nu am sti de unde vine sau incotro se indreapta. ce au fost sau sunt parintii lui, cu ce se ocupa el sau ea. ma intreb daca am fi in stare, atunci, sa ne concentram strict asupra lui a omului care este.

dar nu, n-o sa scriu despre prejudecati. o sa scriu despre.... acvariul pe care nu l-am avut niciodata si pe care mi l-am dorit intotdeauna, despre cainele nostru care, desi a stat la noi timp de o saptamana, nu ne-a apartinut, o sa scriu despre turturica fara pene in aripa, de care am avut grija o jumatate de iarna pana a re-invatat sa zboare. si despre toate lucrurile pe care mi le doresc, pe care nu le-am avut si care sunt atat de marunte....

oare ce vreau acum?
vreau ca in secunda asta sa ma indragostesc si sa vina primavara!

patru luni si trei zile

2010-03-04T11:39:00.000-08:00

nu am mai scris de mult, stiu asta... dar s-a intamplat din cauza ca nu am avut nimic de spus. nimic din ce ar putea fi scris aici

cred ca de vina este primavara si cei trei ghiocei care au crescut in curte. au ceva fragil... alb... imposibil de atins.. sau de descris.

si au trecut si valentinul si dragobetele cu tot cu inimioarele lor sagetate, de prost gust. au trecut ultimele zile ale lui februarie si am fost la un pas de a uita de cele doar 28 de zile. si timpul....

timpul trece....

uneori il simt cum imi roade tineretea. e ca un personaj imposibil de descris din basme care musca din coaja copacilor. parca ieri aveam 20 de ani si priveam cu optimism in sus, spre varsta de care acum ma apropii cu pasi repezi.

30 de ani........ au mai ramas patru luni si trei zile pana cand o sa-i implinesc si simt ca stau pe o linie, in tocul unei usi de care ma pregatesc sa trec. nu o sa mai spun "am 20 si... de ani", ci 30.....o suma rotunda.

ma sperie? habar n-am pentru ca niciodata nu am stiut exact care imi este varsta. daca ma intreaba cineva, ezit. pentru ca uneori simt ca as avea 15 ani, iar alteori 100, parca in fiecare zi alta varsta. o varsta pe care o simt acut in clipa in care o "implinesc".

30 de ani.
da
au mai ramas 4 luni si 3...2...1.. zile...

si acum o paranteza: cineva mi-a trimis astazi acest cantec. enjoy

cum am slabit muuuuuulte kilograme (IV) - celulita

2010-02-21T00:04:00.000-08:00

timpul a trecut si cred ca e vremea pentru un nou "episod": celulita.
recunosc. am avut de-a face cu ea. in cei doi ani cat am fost grasa o aveam peste tot: pe burta, pe fund, pe coapse, pana la genunchi. si de aceea purtam fuste lungi pana la rotule, pentru ca nu cumva sa se vada.

minunea, minunilor este ca acum nu mai am, dar din cauza ca i-am venit de hac cu ajutorul unui "tratament" deloc costisitor sau complicat, asa cum poate ne-am fi gandit. cred ca un rol important in a scapa de celulita l-a avut alimentatia, pentru ca principalele cauze ale aparitiei ei sunt alimentatia defectuoasa combinata cu un stil de viata sedentar. asadar, principalele alimente cauzatoare de celulita sunt: mezelurile si toate gustarelele cu multe E-uri, snacks-urile si chips-urile.
in momentul in care am renuntat la toate acestea in favoarea legumelor (in special, pentru ca nu sunt un fan al fructelor), imi dau seama ca am reusit sa rezolv o mare parte din problema. am mai facut insa, ceva. mi-am cumparat o rotita din lemn pentru masaj, care nu costa mai mult de 10 lei si o crema anticelulitica. in acest caz nu am facut rabat la bani, asa ca am ales-o pe cea mai scumpa.

alaturi de toate celelalte: alimentatie sanatoasa, bogata in proteine, legume si fructe consumate mai mult in stare cruda, saraca in carbohidrati si de miscare

2010-01-28T13:07:00.000-08:00

chiar daca nu obisnuiam sa postez link-uri de you-tube, pentru ca nu am rabdare sa le urmaresc pe ale altora, nu reusesc sa ignor Pink Martini.

asadar, cine vrea sa serveasca impreuna cu mine un Pink Martini este mai mult decat binevenit.

cum am slabit muuuuulte kilograme (III)

2010-01-21T12:29:00.000-08:00

(vara lui 2009)

pentru ca a trecut ceva vreme de la cele doua postari in care povestesc CUM am slabit de la 65 de kilograme la 48 si mai ales cum m-am mentinut de-a lungul celor aproape patru ani, de cand tine "minunea", cred ca a venit vremea sa spun mai multe despre asta. Prima postare este aici si c ea de-a doua aici.

cand m-am hotarat sa slabesc, pentru ca am atins punctul acela in care imi era foarte rusine cu propria persoana, primul lucru pe care l-am facut a fost sa-mi cumpar un cantar, pentru ca nu aveam, si carti de nutritie, pentru ca am considerat ca trupul meu trebuie sa reziste o viata intreaga, deci ceva ani buni de acum inainte si stiu ca o mare parte a problemelor batranetii sunt rezultatul exceselor tineretii. tocmai din aceasta cauza nu am vrut sa fac cure de slabire dupa ureche, care sa-mi nenoroceasca metabolismul.

asadar, cu mult respect fata de propriul organism, pe care il indopam cu porcarii pana in momentul zero, fara intentia de a slabi spectaculos cinci kilograme pe saptamana cum fac unele sau unii, am decis ca trebuie sa am rabdare. marea mea problema a fost aceea de a schimba mentalitatea de om gras care ma facea sa spun: "ce mai conteaza o ciocolata in plus, ca si-asa sunt grasa", si care ma "indemna" sa mananc tot ce prindeam.

nu mi-am propus sa slabesc cinci kilograme pe saptamana. mi-am spus ca daca o sa ajung la 55 de kilograme de la 65 o sa fie perfect. si am ajuns. incet, cu rabdare, urmand regimul alimentar, mancand o bucatica de ciocolata si facand mai mult efort fizic pentru asta. cand am ajuns la 55 m-am gandit ca poate o sa reusesc sa ajung la 53, apoi tot asa la 51, oprindu-ma in final la 48.

efortul fizic este cheia. desi ii sperie pe multi si ii face sa gaseasca fel de fel de scuze, cum este lipsa de timp, miscarea ii ajuta insutit pe cei care se hotarasc sa slabeasca. pentru ca accelereaza procesul , pe de o parte si pentru ca nu lasa pielea sa se flescaiasca, asa cum se intampla daca s-ar axa pe simplul regim alimentar. cine nu isi doreste ca in locul unei pieli lasate sa vada un trup frumos?

cred ca fiecare stie ce i se potriveste cel mai bine. eu am ales inotul si jogging-ul. sincer, nu am fost niciodata genul sportiv si am urat alergatul. nu mi-au placut autobuzele pentru ca trebuia sa alerg dupa ele. in momentul in care mi-am setat mintea pe slabit am inceput sa alerg in parc. primele zile mai putin, orientandu-ma dupa distante, pentru ca imi luam un reper si imi propuneam sa alerg pana acolo, crescand progresiv distantele. important este sa privim efortul fizic nu ca pe o corvoada ci ca pe o incercare de depasire a limitelor.
daca la inceput nu puteam sa alerg lejer mai mult de 10 minute, am ajuns in cateva saptamani sa parcurg in jur de patru kilometri pe seara.

o alta optiune mai este inotul, pentru ca ligamentele, incheieturile, membrele inferioare, in special, nu sunt atat de solicitate. se spune ca inotul face pielea frumoasa, avand acelasi efect asupra sanilor, bratelor, dand o stare pozitiva. acolo, in apa lasam toate necazurile si odata cu miscarea pe care o faceam ma eliberam de tot.

acestea doua m-au ajutat pe mine, dar orice fel de miscare are efect, inclusiv dansul, care pune la lucru toata musculatura. tocmai de aceea, un dans din buric, un tribal in intimitatea casei noastre, o prosteala pe muzica menita sa ne oboseasca, ne elibereaza de energia negativa si topeste grasimea.

asadar, pe langa o alimentatie echilibrata bogata in legume, fructe si produse de origine animala combinate cu grija, un alt aspect important in procesul de slabire este miscarea. atat cat putem, dar facuta cu regularitate.

- va urma -

PS am facut un blog special dedicat acestui subiect. il gasiti AICI si daca vreti sa scapati de nervi, o puteti face AICI.

o lume in alb si negru

2010-01-19T09:30:00.000-08:00

nu vreau sa scriu nimic. o sa las muzica si miscarea sa vorbeasca.

a doua leapsa rezolvata - in gluma

2010-01-12T13:43:00.000-08:00

pentru ca am primit leapsa asta de ceva vreme si trebuia sa o rezolv de mult, mi-am facut azi timp sa o termin, ca sa nu fiu neam prost.

o lună, aş fi fost: luna amara
o zi a săptămânii, aş fi fost: vesnic vineri seara
o parte a zilei, aş fi fost: seara si dimineata
un animal marin, aş fi fost: basescu (e lup de mare, nu?)
o direcţie, aş fi fost: "spre biserica"
o virtute, aş fi fost: toate virtutile la un loc
o personalitate istorică, aş fi fost: lucretia borgia :P
o planetă, aş fi fost: cea mai indepartata
un lichid, aş fi fost: vin alb, demisec
o piatră, aş fi fost: pretioasa
o pasăre, aş fi fost: alina plugaru
un tip de vreme, aş fi fost: "vreme trece, vreme vine"
un instrument muzical, aş fi fost: fluierul piciorului :D
o emoţie, aş fi fost: emotionata si emotionanta
un sunet, aş fi fost: pleosc
un element, aş fi fost: tabloul lui Mendeleev
un cântec, aş fi fost: pusca si cureaua lata
un film, aş fi fost: matza alba matza neagra (pit bull. terrier)
un serial, aş fi fost: Seinfeld
o carte, aş fi fost: colectia Adevarul
un personaj de ficţiune, aş fi fost: capra cu trei iezi
un fel de mâncare, aş fi fost:
hors d'oeuvre
un gust, ~~aş fi fost:~~ acru si sarat
o culoare, aş fi fost: toate combinatiile de...rosu, galben si albastru
un cuvânt, aş fi fost: no yeee ma
o parte a corpului, ~~aş fi fost: varful firului de par~~
o expresie a feţei, aş fi fost: amuzata
un număr, aş fi fost: 0,0000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000001

dau leapsa mai departe tuturor celor care o vor. ia stai. sora-mea nu scapa! :D

prima leapsa rezolvata

2010-01-07T23:31:00.000-08:00

Acum am treaba, pentru ca am de rezolvat doua lepse. Una de la Ce mica e lumea si cealalta de la Mitza

Luaţi cartea ce mai la îndemână şi deschideţi-o la pagina 18 şi scrieţi al patrulea rând.
"E mai mult un miros lanced, care aduce cu lutul si cu unele plante cu scaieti" (Mircea Eliade - "Domnisoara Christina")

Fără să verificaţi , cât e ora?
9.45

Verificaţi:
9.38

Cu ce sunteţi îmbrăcat(ă):
Pijamale roz (desi detest rozul)

Înainte de a răspunde la acest chestionar la ce vă uitaţi?
La fata surorii mele :))) adica la cosul de pe gat :)))

Ce zgomot auziţi în afară de cel al calculatorului?
"because I got high" (jur ca pana acum credeam ca e because I got hot!!!)

Când aţi ieşit ultima dată şi unde aţi fost?
in pivnita la o tigara (sau eram in pod?)

Ce aţi visat ieri noapte?
ceva hot!!!!!!! (o friptana dom'le)

Când aţi râs ultima oară?
cand m-am uitat in oglinda

Ce aveţi pe pereţi în încăperea în care sunteţi?
cai verzi

Dacă aţi deveni mutimilionar peste noapte, ce aţi cumpăra prima dată?
pestisorul de aur

Care este ultimul film pe care l-aţi văzut?
ultimul mohican (a se citi: habar n-am)

Ati văzut ceva ciudat azi?
da, pe vecina-mea, uitandu-se la mine in casa

Ce părere aveţi despre acest chestionar?
imi zgandareste nervul rasului

Spune-ne ceva ce nu ştim încă?
Ce striga un spermatozoid cand fuge dupa un ovul? DACA TE PRIND, OM TE FAC!

Prenumele copilului dvs. , dacă ar fi fetiţă?
Maria Tereza

Şi dacă ar fi băiat?
tot Maria Tereza

V-aţi gândit vreodată să locuiţi în străinătate?
Luna e in strainatate?

Ce aţi dori să vă spună D-zeu la porţile Raiului?
ca ma trimite inapoi, ca dau cu virgula

Dacă aţi putea schimba ceva în lume ce aţi schimba?
orele de lucru. le-as face mai lungi

Vă place să dansaţi?
da, asta

George Bush?
un tip foarte destept (a se citi George Tufis cretin)

Ce aţi văzut la televizor ultima dată?
televizorul

Cea de la Mitza vine imediat.

Leapsa asta o dau mai departe la gigel, cri (sora*-mea* 13), lui miju (cu tot cu coltar) si lui radu, dac[ reusesc sa-l scot din barlog.

s-a dus...

2010-01-04T06:45:00.000-08:00

azi am citit pe Mediafax o stire care m-a socat. a murit lhasa de sela, una dintre cele mai minunate cantarete latino americane.

AICI sunt cateva piese de pe noul album lansat in 2009.

Dumnezeu sa o odihneasca.

minte-ma frumos.....

2010-01-03T10:46:00.000-08:00

parca nimic pe lumea asta nu este atat de ascuns precum adevarul. asta poate pentru ca fiecare are propriul sau mod de a-l intelege...este atat de simplu ca un lucru omis din poveste, neintentionat, sa nasca banuieli crunte in mintea jumatatii noastre.

una dintre cele mai importante aspecte ale personalitatii unui om este sinceritatea. cel putin asa spun in marea lor majoritate, cei care completeaza teste despre perechea perfecta. ne-am inteles: vrem sa ni se spuna adevarul.

oare?

sincer, eu una nu cred ca oamenii pot trai cu realitatea, cunoscand exact cum ne vad ceilalti. pentru ca nicio femeie care isi schimba coafura nu zambeste cu dragoste cand il aude pe el ca-i spune ca ii sta rau, asa cum nu ne place sa auzim ca el sau ea, nu are chef sa ne vada, sau cand aflam ca darul pentru care ne-am stors creierii timp de o saptamana si pentru care am platit o avere, nu ii place sarbatoritului.

unii ii spun "minciuna", pentru altii este "diplomatie", la fel cum indragostitii o numesc "dragoste", insa indiferent ce aspecte imbraca omiterea adevarului ne face intrucatva viata mai usoara. fie ca vrem sa credem asta, fie ca nu.

intrebam cum ne sta parul, sperand inlauntrul nostru, ca el va spune ca arata superb, desi poate ca nu o crede. pe de alta parte, daca spune ca ne sta ca dracu', ajungem sa fim convinse ca nu ne apreciaza, deci o sa-l iubim mai putin.

tocmai de aceea"minciuna" soft este binevenita in cuplu, chiar si intre preteni. cu toate acestea neadevarul tot neadevar ramane, oricat de frumos l-am invesmanta. asa ca, desi doare, este necesar. in cantitati mici, precum veninul, la inceput, pentru a nu produce durere, spus cu tact si diplomatie, nu aruncat precum un ciocan in perete.

pana cand, in cele din urma, minciuna isi va da "delete" singura.

saving through eco thinking

2010-01-02T11:12:00.000-08:00

o sa ma indepartez putin de stilul meu pentru ca a inceput un an nou, care, pe langa ca ne aduce noi cai de strabatut, se anunta a fi extrem de greu din punct de vedere economic. tocmai de aceea m-am gandit ca nu ar strica niscaiva sfaturi care pe mine ma ajuta sa tin banii in portofel si imi mentin constiinta eco impacata.

traim intr-o societate obsedata de consum si asta nu este o noutate pentru nimeni. pentru ca banii trebuie sa circule si sa se multiplice producatorii de orice fel au inventat fel de fel de noi produse de care nici macar nu avem nevoie, dar pe care ne conving sa le cumparam cu povesti de adormit copiii. pentru ca unele fac zambetul foarte frumos, altele asigura alungirea genelor pana la pastile cailor, iar altele omoara tot ce e microb si misuna prin casa.

o sa fac o lista cu maruntisurile care pot sa mai scada pretul facturilor, fara a ne afecta nevoia de confort.

1. becurile economice. pe langa ca ii fac un bine naturii, asigura un consum mai mic, mai ales atunci cand unii dintre noi, gura casca, uita luminile aprinse. chiar daca au nevoie de putin mai mult timp ca sa lumineze asa cum trebuie, au, totusi, o durata de viata mai lunga, doua, sau mai multe becuri de acest gen asigurand o lumina mai mult decat ok.

2. dusurile. stiu ca pentru unii dintre noi (ma rog, unele) baia in spuma reprezinta rasfatul suprem dupa o zi obositoare, reducerea acestui rasfat la o baie pe saptamana, pe care o inlocuim cu dusul in celelalte zile, poate scadea putin din pretul facturii la apa. inlocuirea baii cu dusul, mai ales cand dispunem de o cada mare, este un lucru care ne ajuta sa castigam si ceva timp, pe care altfel l-am fi folosit vegetand in baie si de care putem profita pentru a ne prepara un ceai aromat sau o cafea cu lapte. (tot pentru rasfat)

3. mancarea de acasa. viata omului modern se traieste in viteza. de aceea nici nu este de mirare ca fast food-urile americanilor au prins atat de bine la noi. in vremurile moderne putini sunt aceia care isi mai iau cu ei la birou mancarea de acasa. asa ajung si eu sa mananc fel de fel de porcarii, care ma tenteaza la maxim atunci cand mi se face foame. Un sandwich (sau doua) cu toate combinatiile preferate, branza, o frunza de salata, fructe, eventual o caserola din plastic cu o salata mica aduse de acasa, tin, cu siguranta, banii in portofel. pentru ca pe porcariile pe care pun ochii intr-o zi obisnuita cand foamea imi da ghes si nu mai am rabdare pana acasa, arunc in jur de 10 lei.
de cand am ales sa-mi fac sandwich-urile cu paine prajita (preferata mea) de acasa, parca beau cafeaua in oras cu mai multa placere, plus ca mancarea "mea" e mai sanatoasa.

4. spirt pentru oglinzi si ferestre, de la bunica. in anotimpul curateniei (si nu numai atunci) televiziunile ne bombardeaza cu fel de fel de produse minune care fac curat in locul nostru. am incercat produsele, ca sa nu vorbesc in necunostinta de cauza, si am ajuns la concluzia ca nimic nu curata mai bine ferestrele ca apa de la robinet in care am adaugat spirt. pe langa faptul ca nu polueaza asa cum fac toate acele produse chimice, minune, degreseaza foarte bine si dezinfecteaza ferestrele, acelasi remediu aducand inapoi la "sanatate" si oglinzile.

5. otet pentru covoare, tot de la bunica. nu cred ca mai este nevoie sa pomenesc de otetul folosit pentru inviorarea covoarelor. este arhicunoscut, ieftin, eco si tot ce vrei.

6. o zi fara cheltuieli. acest lucru pare a fi unul dintre cele mai grele, pentru ca suntem obisnuiti sa aruncam banii in stanga si in dreapta pe fel de fel de nimicuri, incat ne trezim ca se topesc din buzunare, fara sa-i putem justifica. daca ne alegem o zi pe saptamana (sau mai multe) in care sa nu cheltuim nimic, nici macar un leu pentru cafeaua de la automat, o sa fim, cu siguranta mai bogati.

7. spalatul cu masina plina. nu putini sunt aceia care pun masina de spalat in functiune pentru 2, 3 haine. un an de viata in germania, in tara care se considera ca le apartine celor mai zgarciti dintre europeni, m-a ajutat sa inteleg cum un lucru marut, cum este spalatul cu masina plina, asigura un consum de apa mai mic. tocmai de aceea astept cu spalatul pana cand se aduna mai multe haine murdare in cosul cu rufe.

8. apa intrerupta. spalatul pe dinti nu este o indeletnicire peste care trebuie sa sarim. putem, insa, reduce consumul de apa daca inchidem robinetul pana terminam periajul. asa avem grija si de apa si de contor, desi sunt sigura ca multa lume cunoaste acest aspect.

9. borcanul cu maruntis. de cateva luni mi-am confentionat propria pusculita. am luat modelul de la sora mea, care a adunat intr-un borcan de muraturi doua milioane de lei. e adevarat ca banii nu s-au strans peste noapte asa cum, poate, si-ar dori unii dintre noi, dar reprezinta o recompensa frumoasa pentru efortul de a arunca la borcan maruntii pe care, de obicei, nu ii luam in seama. poate ca unii ma vor considera zgarcita, dar de cand a aparut pe lume borcanul cu maruntis sunt atenta la restul de la supermarket, pe care inainte nu il mai luam daca era vorba de 20 de bani. acum iau maruntisul si o sa-mi cumpar ceva mic si dragut cand se vor strange destui banuti la borcan

10. cativa euro pe luna. pot spune ca mult timp as fi putut fi catalogata drept risipitoare. de la o vreme, insa, la fiecare salariu obisnuiesc sa imi cumpar 10, 20, 50 de euro, dupa posibilitati, pe care ii depun in banca mea proprie. stiu sigur ca banii aceia sunt in siguranta pentru ca ma doare inima sa schimb valuta, asa ca din perspectiva mea acesta este un mod bun de a economisi, chiar daca nu vorbesc de sume fabuloase.

sunt multe lucrui care ar putea scadea cheltuielile, mai ales pe timp de criza. maruntisuri care nu ar trebui sa ne afecteze viata sau confortul, pentru ca nu avem nevoie sa tinem luminile aprinse in toata casa cand ne uitam la televizor. Multe dintre lucrurile enumerate mai sus sunt arhicunoscute, asa ca am incercat sa le readuc putin in atentia celor care doresc sa aiba grija putin la portofel. trebuie sa recunosc, ca nu imi place in mod deosebit sa economisesc, dar ca acest lucru devine mai usor atunci cand stiu ca multe dintre aceste "tehnici" ajuta cate putin si natura.
in post-ul meu nu am vrut sa vorbesc despre transportul in comun, despre jumbo pack-uri, despre calitatea pe care o pun inaintea cantitatii, care, toate asigura o marunta economisire a banilor, fara a afecta calitatea vietii.
sunt curioasa daca mai stiti si voi cateva sfaturi de acest gen.

despre Craciun, cu dragoste

2009-12-25T05:10:00.000-08:00

Inca un Craciun. Altul si parca acelasi. Pentru ca lucrurile nu se schimba extrem de mult de la un an la altul. Aceeasi inghesuiala in magazine, aceeasi tensiune in familiile care se pregatesc febril pentru o saptamana intreaga de mancat, care in cele din urma ii duce la spital din cauza unei crize de bila.

Aceeasi instalatie de pom care o da in bara la cantat, aceleasi betii ale colindatorilor din noaptea de Ajun, aceeasi isterie a cumparaturilor si aceeasi comercializare, pentru ca la cati bani se scot de Craciun, ma intreb cum de nu a inventat careva pana acum un brad curcubeu.

As mai spune aceleasi depresii ale oamenilor care sunt singuri sau care se simt singuri, a celor care nu au bani sa le cumpere copiilor pom de Craciun si aceleasi emisiuni gretoase la televizor, inventate de producatori care cred ca lacrimogenul ieftin, de prost gust, cliseele asa zis aducatoare de emotie, vor creste, toate, audienta.

Nu e de mirare ca uitam semnificatia acestei sarbatori. Craciunul nostru reflecta intocmai lumea in care traim: superficiala, spoita, care si-a pierdut directia. Nu mai suntem naturali, ne-am tampit, insa Craciunul, in esenta sa aflata la polul opus, are darul de a ne aduce o farama de bucurie si apropierea de oameni. Intoarcerea acasa. Cred ca tocmai aceasta intoarcere spre masa copilariei, mama, tata si spre tot ce ne este drag reprezinta esenta Craciunului.

Oamenii tind sa se piarda prin lume......in gandurile si in problemele lor. Tind sa se indeparteze tocmai de sufletul lor. Craciunul, insa, cu toata caldura, cu magia lui aducatoare de dragoste ne face sa gasim drumul spre casa. Spre cei de care prinsi in existenta noastra complicata, uitam.

Craciunul este momentul iluminarii. A mintii, a sufletului si ne da certitudinea ca nu suntem singuri pe lume. Forta si curajul de a merge mai departe.

...pana la Craciunul urmator...

intr-o seara de relaxare...

2009-12-11T14:15:00.001-08:00

azi sunt intr-o dispozitie speciala...

de parca veselia a plecat, departe. simt, insa, un calm ciudat. e ca si cand as fi stat toata ziua in fata unui semineu, cu o cana mare plina cu ciocolata calda, amaruie. imi place gustul acesta. amarui. pentru ca lasa in urme o parere de dulce.
e interesant cum, un strop de ciocolata calda devine amarui la cateva secunde dupa ce a ajuns pe buze. cred ca in felul acesta mintea noastra (sau poate sufletul) alege cea mai frumoasa cale de a scapa de eventuala amareala care uneori ne copleseste.

asa.....o cana mare, inalta, oranj, pe care este pictata o vaca albastra, cu picioare imposibile. plina, insa, cu ciocolata amaruie. fierbinte

in zile (sau seri) din acestea speciale, prefer sa petrec timp de calitate cu mine. imi fac complimente, imi zambesc si parca traiesc, cumva, in afara timpului, fara sa-mi pese de nimic. poate doar de doamnele acelea minunate care au lasat linii feminine, calde, delicate dar atat de importante in palma destinului lumii.

in zile (sau seri) din acestea imi place sa rasucesc cuvinte. sa le intind, sa le contorsionez pana isi pierd sensul, sa mananc turta dulce sau sa beau ceai aromat.
tocmai de aceea, tolanita in cel mai cald colt al casei mele, ascultand-o pe Carla Bruni, ma bucur de o seara frumoasa, relaxanta, ignorand frigul de afara (care imi place pentru ca da adancime caldurii din interioare), astept o sarbatoare pe care o ador: Craciunul

joie de vivre

2009-12-04T15:53:00.000-08:00

songs made around the world that give you a GREAT, GREAT mood.

noi suntem romââââni, noi suntem romââni, noi suntem aici pe veci stăpââââni!!!!

2009-12-02T11:22:00.000-08:00

este imposibil să locuieşti în România fără ca, mai devreme sau mai târziu, să fii cuprins de un fior ciudat, rece, care face să-ţi încremenească nervul zâmbirii. cu alte cuvinte, când ţi-e lumea mai dragă si crezi ca incep să-ţi tragă şi ţie boii de la bicicletă, hopa se gaseste careva, un deştept sau o deşteaptă, să dea cu secreţiile nazale în fasolea ta, proaspăt...împănată.

acest lucru îl ştim, este cunoscut şi împământenit şi părem să uităm de el într-o singură zi. cea în care ne lovim uşurel pe spate şi ne spunem "La mulţi ani, române!", în care ne umflăm de mândrie piepţii de pui până ne sar cât colo nasturii de la cămaşă şi baierile de la nădragi, ziua în care nu ne mai pasă de nimic, în afară de "vecinii cotropitori" şi când cântăm din toţi rărunchii "Doamne ocroteşte-i pe români!" sau "Treceau batalioane române Carpatii". cred că toată lumea s-a prins că e vorba de singura zi dintre cele 365 sau 366 de alte zile dintr-un an, când suntem mândri că suntem români, adică de 1 Decembrie.

singura problemă este că la noi minunea nu ţine nici măcar 72 de ore cum se întâmpla în lumea strămoşilor noştri creatori de basme, pentru că imediat ce orologiul bate noaptea jumătate şi e 2 decembrie, gata, păruiala o ia de la capăt.

cu toate acestea, chiar dacă spun şi eu că suntem o naţie de ....nici nu ştiu ce, ÎMI PLAC ROMÂNII. cred că suntem unii dintre cei mai haioşi oameni de pe planeta asta. de ce?

pentru că am fost atât de încăpăţânaţi şi de nepăsători cu legile celor mari de la Uniune, încât s-au înclinat în faţa noastră. neînduplecaţii ne-au lăsat să îl tăiem şi pe Ghiţă de Crăciun şi pe Mielu de Paşti, fără să mai fie nevoie de mângăieli asomatoare, prealabile.

numai şi numai la noi există posibilitatea să dai, în timpul unei plimbări prin centru, în ditamai oraşul, peste un cal, care nu se ştie de unde a apărut sau încotro se duce.

numai noi suntem întratât de creativi încât putem fura în stiluri în care nici cu gândul nu gândeşti. ştiu că ăsta nu este un exemplu de bune practici, dar arată tocmai creativitatea nemăsurată a românilor

numai unul de-al nostru ar fi putut evada (ceea ce s-a şi întâmplat) dintr-o închisoare de maximă securitate din Ungaria, lăsându-i pe gardieni cu ochii în soare şi pe tineri cu un fan club

îmi plac românii, pentru că au ştiut să râdă de ceauşescu, de leana lui, de criză şi de toate relele pe care viaţa le-a scos în calea lor, pentru că pot să fie atât de originali încât să-i bage în boală pe toţi străinii şi pentru că Dacia noastră e folosită şi pe post de Tir, şi de tractor şi de 4X4.

îmi plac românii pentru că sunt o sursă inepuizabilă de râs şi pentru că, indiferent pe unde umbă, devin regii gafelor sau ai mişcărilor geniale.

vouă de ce vă plac?

PS. nu vreau sa fac reclamă la retele de telefonie, dar cred că filmul ăsta ne defineşte. la maxim!

cinnamon si alte mistere...

2009-12-01T06:52:00.000-08:00

ele sunt fapturile cu suflet adanc de poveste... au strabatut desertul incarcate in cosurile grele de rachita pe spinarile curbate ale camilelor si s-au pierdut in obrazul roscat al soarelui, cand au reusit sa scape, fasii, prin colturile plesnite ale pachetelor.

si ne spun o poveste. despre copaci inalti, nemaivazuti, cu fructe ciudate. despre lumi fierbinti sculptate in nisip. unde viata se gateste in alt fel.

le ador. viata mea ar fi mai saraca si mai searbada fara ele. pentru ca imi aduc in palme un strop din pamantul misterios care le-a plamadit si cate putin din fiecare loc prin care au trecut in drumul lor pana la mine. si tocmai din acest motiv sunt fascinante. pentru ca prin intermediul aromei lor reusesc sa vad lumina zilelor si noptilor altor lumi, reusesc sa patrund in sufletul inchis ermetic al unor culturi care, altfel, nu mi s-ar releva pe de-a intregul niciodata.

si asa ajung pe tarmul Mediteranei, in campiile Anatoliei, in Egipt, in bucatariile Arabiei, la curtea maharajahului sau a sahului. asa uit de universul meu construit din masini, plastic si beton si imi trezesc imaginatia in timp ce imprumut putin din viata care palpita intr-o inima cafenie, verde, roscata, alba sau neagra de condiment.

sexy songs (I)

2009-11-21T10:34:00.000-08:00

every time I feel down, bad, grey, awful there is a specific music that takes me out from that state. here are some of the songs, the sexiest from my point.

furie...

2009-11-21T09:54:00.000-08:00

ori de câte ori mor, aud nisipul - îmi scrijeleşte din linişte un urlet pe timpan.
dacă mă nasc, mi se revoltă unghiile şi vineţiu rup cu ele pielea de pe-o mână
(aşa, ca să mă lase-n pace)
sparg în dinţi căni de lut care mai poartă pe toarte tălpile vinului

...şi mistuirea...

cugetări din buricul pământului

2009-11-20T06:41:00.000-08:00

ohoo cât de uşor este să punem etichete. auzim mereu, în urechile noastre de sibieni mândri răsunând - ca un cântec - toate oalele în care îi băgăm pe ceilalţi. e blondă, deci are ceva mai puţin de doi neuroni, e femeie, deci e curvă, e român, deci hoţ, e neamţ, adică rece şi aşa mai departe.

ne place să etichetăm oamenii ca pe borcanele din cămară, chiar dacă ne jurăm că nu-i adevărat şi cred că toţi ne facem vinovaţi de păcatul acesta. devenim, însă, ipocriţi şi îi judecăm aspru pe cei care încep să-i catalogheze pe cei din jur după zona din care vin. olteni, moldoveni, bucureşteni şi nici mândrii ardeleni nu scapă, pentru că mi-a fost dat să aud vorba asta: "ardelean cu slănină pe creier".

ne urâm între noi mai rău decât Făt Frumos şi Zmeul cel Rău şi nu mai rămâne decât să ne dăm în cap când ne vedem pe stradă. nu înţelegem însă când alte naţii ne judecă aşa cum de altfel ne judecăm chiar noi şi ne supărăm foc când francezii, italienii sau englezii ne bagă în aceeaşi oală cu ţiganii care au făcut prăpăd la ei.

mă întreb însă. nu se cheamă ţigănie ceea ce se întâmplă în ţara asta? nu ştiu ce combinaţie periculoasă au făcut genele tuturor celor care au trecut pe aici, dar e clar că e atomică. pentru spirit, pentru minte, pentru că nu reuşesc să mă satur de spectacolul pe care îl oferă imediata vecinătate....din stradă. mame care fug ca apucatele ca să treacă strada pe roşu în timp ce trag după ele un cărucior, combinaţia devenită clasică: sapcă de baseball cu pantaloni la dungă şi geacă de blugi sau de piele, dezacordurile în vorbire, care deja sunt mai mult decât moderne.
nici nu ştiu de ce ne mai mirăm de tâmpeniile pe care le face primul beţiv al ţării, cânt sportul nostru naţional nu mai e de mult oina, ci înălţatul paharului. pentru că fiecare popor îşi are conducătorii pe care îi merită.

au trecut atâtea "naţii" pe aici pe la noi, încât şi istoria le-a pierdut urma. păcat însă că noi, urmaşii demni ai lui Traian (îmi vine să râd de fiecare dată când aud asta) am luat ce a fost mai rău de la ei. şi culmea, mai suntem şi mândri de asta, considerându-ne buricul pământului.

uneori am senzaţia că trăiesc în două Românii. Una în care oamenii citesc, sunt cultivaţi, au mintea clară, asculă muzică de calitate, se îmbracă omenşte, neţipător, şi alta, în care se învârt idioţii care devin şi mai cretini din cauza emisiunilor tv pe care le urmăresc.

nu ştiu de ce sunt aşa de supărată pe ţara asta, pe care eu însămi o etichetez. poate pentru că scârba pe care mi-o provoacă este de-a dreptul fascinantă.

poveste fără sfârşit

2009-11-18T03:09:00.000-08:00

cred în diferenţele dintre bărbaţi şi femei şi nu am înţeles niciodată dorinţa unora de a face din cele două sexe o apă şi-un pământ.
femeile sunt purtătoarele graţiei, ale feminităţii, ele sunt yin-ul şi aduc blândeţea, misterul şi eternul feminin într-o relaţie. bărbaţii, pe de altă parte, aduc yang-ul, forţa şi masculinitatea.

astea într-o legătură ideală...

trebuie să recunosc că nu mă dau în vânt după femei şi dacă este să fac o comparaţie, cred că de multe ori bărbaţii au arătat o oarecare superioritate a spiritului. ei pot să fie prieteni şi deşi am cunoscut mulţi bârfitori, nu-şi fac apropiaţii de acelaşi sex praf, din vorbe, doar pentru că poartă haine mai frumoase decât ei. bărbaţii sunt mai stabili (bineînţeles că există şi excepţii), mai calmi şi nu-şi schimbă dispoziţia după cum bate vântul sau soarele. ca să-i înţelegi nu ai nevoie decât de puţină compasiune, pentru că în marea lor majoritate nu sunt isterici.

femeile, însă, încep să confunde emanciparea cu masculinitatea, luptându-se pentru supremaţia sexului lor. ele devin bădărane şi rele pierzându-şi graţia.

de ce, oare? de unde acest război?

cred că lupta înnebunitoare dusă de femei este furtuna care le-a urmat sutelor de ani în care au fost captivele genului lor. cred că undeva în genele lor stau înscrise toate frustrările, dezamăgirile şi neputinţele înaintaşelor care nu au fost lăsate să se exprime altfel decât prin maternitate. pentru că trebuie să o recunoaştem, femeile au fost mult timp doar "fabrici de copii", care dădeau faliment dacă nu aduceau pe lume un moştenitor. şi nu este un lucru pe care să şi-l dorească cineva.

cât de dureros poate fi pentru o minte sclipitoare care avea ceva de spus, să se lovească de nepăsarea masculină?

cred că, legând femeia de cratiţă, lumea a pierdut multe revelaţii de-a lungul istoriei sale. multe invenţii şi energie. pentru că forţa şi impulsivitatea bărbatului ar fi construit mai multe împreună cu subtilitatea femeii.

legenda spune că la început nu existau femei şi bărbaţi, ci doar o singură fiinţă puternică, atât de puternică încât ar fi avut forţa, inteligenţa şi înţelepciunea să ajungă la creatorul său. scindându-se în cele două principii, fiinţa a devenit slabă, pentru că era incompletă şi doar regăsirea echilibrului dintre masculin şi feminin mai poate aduce magia în viaţa noastră. magia, înţelepciunea şi iubirea.

pentru că în timp ce femeia luptă pentru matriarhat, bărbatul se scufundă încet în ură, frustrare şi conflict mocnit. şi în felul acesta fiinţa remarcabilă de la început nu va putea fi regăsită niciodată. pentru că soarele şi luna trăiesc la ore diferite.

plămădit din aer

2009-11-17T07:39:00.000-08:00

nu ştiu de ce mă gândesc acum la iubire şi la oamenii care o caută. am observat că în lumea asta există două categorii: cei care visează la palate, maşini de lux, la care până la urmă ajung, după ce sacrifică tot, şi alţii, mai puţin practici, care caută iubirea. cred că cei din urmă sunt visătorii pentru că poate fi mult mai uşor să ajungi să cumperi un palat decât să atingi ceva atât de efemer şi de imprecis cum este iubirea.

castelul există şi printr-o cale bine aleasă, prin mişcări gândite în avanas, ca la şah, poate fi construit, chiar şi din cadavre.

visătorii nu au, însă, nicio şansă. pentru că ei sunt cei care umblă nebuni prin lume, cu jumătatea lor de suflet în mână sperând să le sară în cale persoana care deţine cealaltă jumătate. ei sunt cei care îşi menajează prietenii, care le întind o mână oamenilor căzuţi pe stradă. ei sunt cei care fac tot posibilul să nu-i rănească gratuit pe cei din jur.

spre deosebire de practicii care aleg să se căsătoarească din interes, care se nasc cu instinctul de a-i juca pe ceilalţi pe degete, indiferent că este vorba de mamă, tată, frate sau soră, care nu aud decât clinchetul cristalin al banilor, visătorii speră să găsească acel sentiment perfect care este capabil să-i arunce în nori, împlinindu-i cât pentru milioane de palate.

visătorii pot deveni de neînţeles pentru practici, aşa cum practicii îi pot nedumeri pe visători. pentru că cerul şi pământul nu se vor putea întâlni niciodată. nici chiar la linia orizontului, practicii fiind plămădiţi cu prea mult pământ iar visătorii cu prea mult aer.

legendara Ada Kaleh

2009-11-13T16:02:00.000-08:00

Niciodată nu am tânjit după alte timpuri, dar mi-ar fi plăcut ca pentru o zi să fi trăit în România anilor 60. de ce? o să vină întrebarea. pentru a putea pune piciorul pe pământul Insulei Ada Kaleh, pentru a simţi aerul de acolo, pentru a-mi bea cafeaua la o cafenea de acolo şi pentru a gusta caisele, care după spusele locuitorilor erau extraordinare.

despre toate acestea vorbeşte filmul "Ada Kaleh Stories", care m-a făcut să tânjesc după un loc devenit aproape legendar, pe care nu o sa-l văd niciodată. nu altfel decât în imaginaţie.

o să mă plimb însă pe străzile din Ada Kaleh prin intermediul cântecului lui Gigi Marga

vineri treişpe

2009-11-13T10:46:00.000-08:00

azi este vineri 13. cea mai bună zi pentru superstiţioşii care se trezesc cu pielea găinii (sau a cocoşului - în funcţie de genul posesorului), când pe lânga ei şi-a găsit să treacă tocmai atunci mâţa neagră. (de parcă ea şi-ar fi dorit să fie brunetă.....)

îmi place ziua asta şi mai ales îmi plac fiorii pe care îi trezeşte în unii. în cei care ies din casă cu piciorul drept, care au tot timpul în buzunar o labă de iepure (dacă aşa se numeşte...), care nu dau sarea pe jos, nu pun cuţitul într-o "rână" sau care nu aruncă gunoiul noaptea.

vineri 13 este o zi de groază pentru cei care şi-au pus îngerul la cură de slăbire de săracul nu mai ştie de el şi nu-i mai poate proteja pe "speriaţii" de umbra lor. care, într-o zi ca aceasta, se încuie în casă, trag obloanele, nu mănâncă, ţin post negru, pentru că nu se ştie niciodată ce os îşi găseşte să rămână în gât.

superstiţiile care nu îi lasă pe mulţi oameni să trăiască au logică. în secolele trecute doamnele din înalta societate le "prosteau" pe fetele în casă spunându-le că o oglindă spartă le aducea mai mulţi ani de ghinion şi riscul de a rămâne fete bătrâne. aşa se asigurau că obiectele acestea, foarte preţioase pe atunci, rămâneau intacte, nefiind făcute ţăndări.

pentru că nimeni nu se poate pune cu fortele neînţelesului....

sunt convinsă că toate superstiţiile au o istorie ca aceasta undeva, la rădăcină, dar trebuie să recunosc că fără teama inexplicabilă a oamenilor faţă de...inexplicabilul moştenit din moşi strămoşi, am fi văduviţi de subiecte de film, de cărţi şi de amuzament. mai mult, există şi avantaje, pentru că în felul acesta avem mai mare grijă de obiecte şi de noi.

pentru că nu cred să existe un om - oricât de open minded ar fi - căruia să nu i se strepezească dinţii când sparge o oglindă.

some of you would ADORE this

2009-11-11T09:21:00.000-08:00

I know Lhasa's music for pretty long time. she made me fall in love with her sound first with el desierto, from the album La Llorona. this evening I've discovered the songs from her last album: Rising and I must say I like it more than everything. this one is the best.

she has that voice that seems to come from another world. from a strange, strange earth.

Lhasa's music awakes all my imagination and is always a strong inspiration to me. the mystery itself....

Rising...
I got caught in a storm
And carried away
I got turned, turned around

I got caught in a storm
That's what happened to me
So I didn't call
And you didn't see me for a while

I was rising up
Hitting the ground
And breaking and breaking

melancoolie

2009-11-10T05:10:00.000-08:00

azi dimineaţă m-am trezit cu o senzaţie de ploaie. este ceva în fărâmele de aer din cameră când cerul are chef să fie bosumflat. si chiar dacă storurile sunt trase stiu. stiu insinctiv că afară se cern picături mari, ca bondarii.
sunt melancolica, mai precis putin melancoolica astazi pentru că din florile de afară nu au mai rămas decât bulbii, iar preaiubita mea levănţică stă cuminte, legată de un băţ, cu aţă verde.

ce să-i faci? noi, românii nu suntem artiştii grădinilor. mai avem nevoie de ceva timp până când o să învăţăm să creăm o atmosferă de sălbăticie în colţurile noastre de verdeaţă. noi ştim cel mai bine să fim nebuni şi haotici cu vieţile noastre.

aşa cum este astăzi toamna, care dintre miile de feţe pe care le deţine, a hotărât să fie gri şi să-mi acutizeze starea de moleşeală, pe care (trebuie să recunosc) o ador.

o zi răcoroasă cu ploaie poate fi cel mai bun prilej pentru amor, leneveală, numărat bani, pentru cuibărit în faţa televizorului sau în fotoliul preferat cu o carte. o zi cu ploaie ne poate ajuta să ne ascundem într-o cafenea cu licoarea aceea neagră ca noaptea şi dulce ca păcatul, în faţă.

nu ştiu foarte bine ce-o să fac eu astăzi, dar cred că tocmai aici e farmecul. o să pun departe de mine telefoanele, o să mănânc tot ce e interzis, o să renunţ la teoriile complicate şi o să mă cufund în melancoolia acestor clipe. magnifice în simplitatea lor.

classy, lovely Pink Martini

2009-11-06T10:53:00.000-08:00

Pink Martini has everything. passion, tango, old and new rhythms. But most of all, Pink Martini can bring something different and special into my life. Love and tears in my eyes.

...I buy you all a sophisticated and classy pink martini....

Şirince - satul urât de o mare...frumuseţe

2009-11-03T14:55:00.000-08:00

Lingurile lui pot fi asemuite cu o portiţă. Cea care face legătura între lumea de afară, din care venim, modernă, cu hoteluri de cinci stele, cu muzică, distracţie şi vestigii ale epocilor apuse şi viaţa simplă de la ţară. Unde cocoşul cântă în fiecare dimineaţă, unde pâinea se coace în cuptorul de lemne, unde măgarii pasc liniştiţi, unde ardeiul uscat şi vinetele tăiate pe jumătate, scăpate de povara miezului, se relaxează, pe frânghie, la soare. Lingurarul este mândru de munca sa - linguri frumoase şi "gheruţe" de scăpinat pe spate, cărora, nu ştiu cum, le găseşte forma în lemnul tăcut al cireşului şi măslinului. Dar ele l-au făcut celebru. Pentru că în limba lui pe care nu o înţelegem ne explică felul în care a ajuns la ziar.

Frumuseţe în doze generoase

Deşi pe el îl vedem prima dată, lingurarul este cel care deschide privirea spre o altă lume care are darul de a tăia respiraţia: satul Şirince. Cu locuinţele sale construite parcă din cretă, de un alb imaculat, cu ramele maronii ale ferestrelor pare aşezat de mâna darnică a lui Dumnezeu exact acolo unde trebuie: în sânul verde al văii unui deal încărcat cu viţă de vie şi cu pomi fructiferi. Şirince a fost mândria grecilor care l-au construit cu multă dragoste, departe de civilizaţie, iar acum a turcilor, pentru că el oglindeşte o amestecătură magică în proporţii necunoscute. Tradiţii greceşti ortodoxe, uliţe pietruite, mozaicuri, vase, grădini, vin din fructe, o biserică ortodoxă în stil bizantin, o moschee cu minaretă şi turci musulmani.

Urâtul frumos

Şirince nu s-a numit tot timpul aşa, pentru că grecii care l-au ridicat în căuşul verde al dealurilor i-au dat numele Cirkince, "Cel urât". Asta nu din lipsa mândriei locale, ci pentru că au încercat să-şi protejeze minunăţia aflată la 30 km de Kuşadasî. Un sătean ajuns în oraş şi întrebat de unde vine răspundea în doi peri: "De undeva dintre dealuri, de departe. Dar e tare urât la noi!" Aşa curiosul îşi pierdea curiozitatea, satul rămânând la fel, neîntinat de vreun vizitator. Până în 1920, după Războiul de Independenţă al Turciei, în urma căruia a fost făcut un schimb: grecii din Turcia au plecat în Grecia, iar turcii au venit acasă. Şi nu mică le-a fost mirarea să constate că satul "Cel urât" era, de fapt, de o rară frumuseţe. Aşa că, pentru a nu-l lăsa cu inima tristă, l-au rebotezat. "Cel frumos", Şirince.

Satul cu 600 de suflete

Satul dintre dealuri, adăposteşte 600 de suflete. Nici mai mult, nici mai puţin, pentru că din dispoziţiile Guvernului, aici poplaţia trebuie să rămână fixă. Din acest motiv copiii pleacă la oraş, să studieze atunci când împlinesc vârsta propice pentru a se descurca singuri, departe de casă şi revin doar pentru a-şi vizita părinţii. Acest lucru este atât de natural precum ferestrele cărora oamenii din Şirince le scot geamurile pe timp de vară, sau ca lipsa încălzirii în casele simple pe timp de iarnă.
Şirince este un sat curios, zămislit nu departe de Muntele Privighetorii, locul în care se află casa Fecioarei Maria, unde ea şi-a petrecut ultimii ani din viaţă, fapt care i-a adus pe locuitori mai aproape de făptura ei. În casele lor, alături de Coran, ca niciunde altundeva în ţările musulmane, pereţii văruiţi în alb sunt îmbogăţiţi cu icoane ale Fecioarei. Imaginea Sfintei stăruie nu doar în casele oamenilor ci şi pe uliţele înguste pavate cu pietre mari lucioase, încărcând întregul loc cu un suflu moale, care linişteşte zbaterile cele mai profunde. Pe Fecioară am regăsit-o şi în faţa Bisericii Sântul Ioan Botezătorul, incredibil de frumoasă în tăcerea ei nemişcată, aşteptând în mijlocul unei fântâni de piatră dorinţele rostite în şoaptă de muritorii care au trecut pe aici. Şi e ciudat să vezi toate aceste urme lăsate de grecii ortodocşi, atât de bine păstrate de către locuitorii turci, musulmani. Pentru că biserica a fost refăcută şi este păstrată la fel de simplă, cu feţele sfinţilor creştini pe jumătate şterse de mâna aspră a timpului.

Mere, rodii şi mure la sticlă

Şirince mai are pe lângă linişte şi frumuseţe încă o calitate. Vinul. Dar nu orice fel de vin şi nu din struguri, pentru că aici se bea vinul fructelor. În bazar, localnicii păstrători fideli ai tradiţiilor îmbie călătorul care e poftit să se aşeze la o masă joasă din lemn, într-o cramă-magazin la nivelul solului. Aici poate degusta dintr-un pahar mic o sumedenie de feluri de vin. Din mere verzi, căpşune, rodii sau mure.

Poveste de dragoste

Dincolo de toate acestea impresionantă este senzaţia pe care Şirince o lasă în sufletele celor care se încumetă să se afunde în farmecul său dătător de pace. În aşa fel, încât vechea casă a doctorului, cu fier forjat la ferestre, cu obloane de lemn şi cu perne aruncate pe jos într-o neglijenţă studiată poate deveni punctul de reper şi de leneveală în luna de miere a unei poveşti de dragoste.

I simply love....Halloween

2009-11-02T03:40:00.001-08:00

I know there are people who hate it only because it comes from the americans, and because we forget so easy about our creepy days, as it is St. Andrew's Day.

I have to say that I love Halloween. Because it is the only day when I can become someone else, when I can scream, and be scary. That's why I have chosen to go to a halloween party, Saturday, right after a wedding. look what I've done with my face and how scary I become.

cum am slabit muuulte kilograme (II)

2009-10-23T14:23:00.000-07:00

au trecut cateva luni bune de cand am inceput sa scriu despre CUM am scapat de kilogramele in plus. Iata aici continuarea.

cand eram grasa aveam o gramada de obiceiuri alimentare nesanatoase. le-am avut dintotdeauna, desi am fost slaba toata viata. pana m-am ingrasat, bineinteles. de exemplu, le dadeam bani in plus comerciantilor de sandwich-uri pentru a-mi pune mai multa maioneza. pe vremea aceea mancam cartofi prajiti si o gramada de snacks-uri si chips-uri, pentru ca intotdeauna mi-au placut "saraturile".
deci eram candidata ideala la ingrasare. miscare nema, cartofi prajiti la greu, prajeli, ciocolata, snacksuri si chipsuri, cat cuprinde. dar....

- in momentul in care am hotarat ca nu se mai poate asa, am renuntat la toate si am inlocuit snacksurile cu masline. asadar, ori de cate ori simteam nevoia sa rontai ceva sau sa mananc saratele, mancam masline si aveam mereu un stoc pregatit pentru astfel de momente.

- procesul meu de slabire a mai cuprins o "renuntare", pentru ca nu am mai mancat dupa ora 18. a fost cumplit in primele 2, 3 zile, trebuie sa recunosc, pentru ca ma gandeam toata seara la mancare. pentru a atenua efectele foamei, ultima masa era in jurul orei 18, dar nu mai tarziu de 18.30.

-cina consta intr-o salata, fara paine, care cuprindea cat mai multe legume, un ou sau doua fierte si taiate cubulete, branza sau cascaval, in niciun caz cu putina grasime si doua felii de sunca taiate fasii. salata asta era mare si reuseam sa rezist foamei. oricum, este greu doar in primele zile, pentru ca dupa o saptamana te obisnuiesti cu regimul asta si nu-ti mai este foame dupa 18.

- daca mi se facea foame rau si nu mai rezistam, dupa ora 18, beam o cana cu lapte, sau mancam o rosie. se spune ca atenueaza foamea.

- in tot rastimpul asta am incercat sa mananc cat mai sanatos, sa consum fructe si legume neprocesate, deci crude. tot atunci m-am obisnuit sa mananc fructele cu cel putin o jumatate de ora inainte de masa si la doua ore dupa masa. oricum, nu consumam niciodata fructe seara, pentru ca au fructoza, care se transforma in glucoza. eu consumam fructele mai ales dimineata. tot atunci m-am obisnuit sa beau apa in locul sucurilor artificiale si acidulate. niciodata nu mi-a placut apa plata, deci o preferam pe cea minerala. in prezent imi place cea slab mineralizata.

- in rest, am mancat cat se poate de normal, desi am incercat sa raresc mesele care includeau prajeli. am inceput sa consum mai multa carne de pui si de peste, facute pe gratar, in cuptor sau in staniol, am rarit consumul cartofilor, sub orice forma. nu am renuntat la paine, pentru ca mereu am considerat-o importanta, dar nu mancam mai mult de doua felii de paine prajita dimineata. acum mananc mai multa, dar nu-mi mai place neprajita.

- un lucru foarte important, care afecteaza, cred, multe procese de slabire. in medie slabeam cam un kg pe saptamana, dar am observat la un moment dat ca m-am oprit. nu se mai intampla nimic si nu am mai dat jos niciun gram. am continuat insa noul meu regim de viata si dupa aproximativ trei saptamani efectele s-au facut din nou simtite.

asadar: zahar cat mai putin, dulciuri la fel, carnea combinata cu legume crude, deci cu salata, care reprezinta garnitura. eu mancam ori de cate ori mi se facea foame, mancare usoara, deci nu produse de patiserie si nu mai tarziu de ora 18.

data viitoare o sa vorbesc despre sport - foarte important in acest proces (cel putin asa a fost in cazul meu) si despre cum am scapat de celulita cu bani foarte putini.

PS acum exista un blog intreg dedicat in totalitate acestui subiect. il gasiti AICI si daca vreti sa scapati de draci, incercati AICI

tinereţe fără bătrâneţe....

2009-10-19T13:20:00.000-07:00

nu de mult am văzut-o pe Adreea Raicu la televizor. spunea ceva despre viaţa la 30 de ani şi am început să mă gândesc la mine. nu-mi pasă de viaţa Andreei, pentru că experienţele noastre sunt, cu siguranţă, diferite. Ea e vedetă, eu ma ascund în spatele anonimatului, acesta fiind doar unul dintre aspectele importante care ne diferenţiază vieţile.

m-am născut în 1980, vara. asta face ca în anul de graţie 2010 să "îmbătrânesc" cu încă un prefix. nu mai am mult, doar câteva luni, până când o sa spun: doamne, am împlinit 30 de ani!
nu cu mult timp în urmă numai când mă gândeam la 30 de ani mă apuca disperarea şi repetam cu convingere (atât mie cît şi cunoscuţilor) că în anul acela nefast, 30, voi sta deprimată, în casă, toate cele 365 de zile.....sau 366?

de la o vreme, însă, mi-am schimbat părerea. niciodată nu mi-am dorit să dau timpul înapoi, dar mai ales nu am vrut sa mă întorc în trecut pentru a face totul altfel. îmi place să cred că sunt suma greşelilor mele, că nu aş fi ajuns unde sunt, cine sunt, adică eu însămi, fără acele erori. ohoo şi am greşit mai mult de o grămadă!
şi asta mă face să spun cu toată gura şi cu mâna pe inimă că viaţa e minunată la 30 de ani. sunt sigură pe mine, matură, nu mi-e frică de paşii greşiţi pe care i-aş putea face, acum pot să-mi asum responsabilitatea pentru toate trăsnăile.

pentru că dincolo de omul care sunt, care am devenit în cei aproape 30 de ani de viaţă, sunt un copil. unul nebun, care are curajul să pună botul şi să bată din picior cum făcea cu mai bine de 25 de ani în urmă. nu mă interesează ce spune lumea. mi se rupe de toţi cârcotaşii. pentru că încerc să cultiv două trăsături: nebunia copilului şi miserupismul adultului sigur pe el care ştie că poate prelua controlul când copilul o ia razna.

cred cu tărie că tinereţea este o stare de spirit, pentru că indiferent de câte riduri avem, sau de cât de tare ne dor oasele, o atitudine pozitivă şi senină chiar şi în faţa dezastrului, poate face minuni peste noapte, cu noi, cu lumea din jurul nostru, aducându-ne tinereţe fără bătrâneţe... (şi, cine ştie, poate viaţă fără de moarte)

tara porcarilor lenesi

2009-10-13T10:03:00.000-07:00

ma uit si iar ma uit in jur, la realitatea noastra romaneasca, de aur, si nu pot sa nu remarc pentru a suta oara ca acea trasatura numita "consecventa" ne lipseste cu desavarasire. noi romanii, suntem mai rai decat o girueta cand vine vorba de convingerile noastre, pe care le schimbam peste noapte.

mi-am spus ca nu ma bag in politica, pentru ca este o cocina in adevaratul sens al cuvantului si in momentul in care te atingi de porci risti sa te murdaresti, sau si mai rau, sa te contaminezi. nu pot insa sa nu remarc ceea ce se intampla. parca niciodata lupta pentru putere nu a fost atat de apriga ca in aceste zile si nepasarea pentru prostii votanti mai mare.
pacat ca nu s-a gandit cineva sa faca un partid al scarbei: scarba de tara, de politicieni, scarba de halca aia de carne spre care se arunca toti. pentru ca ar obine majoritatea in parlament si i-ar scuti pe toti porcarii de noptile agitate.

romanii sunt precum vremea. acum le ninge, acum le ploua, acum ii bate vantul. si se pricep cel mai bine la politica si la discutat...discutii. istoria ne este martora pentru toate acestea, pentru ca noua ne este straina expresia "a lua taurul de coarne". ce-i aia? care coarne? ce taur?
la noi toti au gura mare, dai in unul, tipa doi, dar cand vine vorba de asumarea responsabilitatii se calca in picioare in incercarea de a scapa de ea. asumarea responsabilitatii devine o trasatura demna de o carte science fiction.

noi cel mai bine ne pricepem la "sapatul gropii altuia", la "furatul caciulii" si la multe altele din aceasta categorie.

suntem un neam de oameni slabi, care isi merita cu varf si indesat soarta, pentru ca niciodata nu am reusit sa fim fermi in convingerile noastre. ne-am renegat valorile, le-am calcat in picioare si e atat de greu sa iesim din baltoaca asta in care ne invartim, pentru ca imediat ce unul, mai rasarit, scoate capul afara, aialalti il trag inapoi.

cand trecutul te cheama inapoi

2009-10-08T10:49:00.000-07:00

niciodata nu am reusit sa inteleg de ce la un moment dat unul dintre cei doi care candva, au alcatuit un cuplu, se intoarce. ce declic are loc in mintea lui sau ei incat intoarce privirea spre timpul care a fost si care s-a sfarsit. timp pe care il vrea inapoi.

de ce ar vrea cineva sa reinoade legaturi care in trecut nu au rezistat, cuplul rupandu-se din varii motive.

niciodata nu am reusit sa ma intorc sau sa imi suflec manecile si sa ma apuc sa recladesc ceva ce s-a daramat. o relatie terminata era terminata definitiv. si nu ca nu mai vroiam sa fiu cu omul acela, ci pentru ca ceva din fiinta mea ma oprea. desi as fi vrut rational, inima nu-mi dadea voie.

dar chiar asa. de ce revin oamenii spre alti oameni? exista acolo un fir care i-a tinut legati in tot acel rastimp in care credeau ca un doi nu mai exista? cred ca mai degraba, dupa mai multe dezamagiri se uita inapoi, la cele mai reusite relatii. cele care i-au facut fericiti, poate, macar 2 ore din 24. si cu speranta ca s-au maturizat, ca vor mai fi acceptati de cea, sau de cel care ii cunoaste deja o iau pe drum, inapoi.
pe de alta parte timpul are o mare calitate. innegureaza neplacerile trecutului, asternand un fel de gust dulceag, de nostalgie peste anii care au fost. ah si mai sunt parerile de rau...pe care le simte "calaul" relatiei care a realizat ca urmatoarea sau urmatorul nu este la fel de bun ca cea/cel de dinainte.

totusi, dincolo de logica, in asta consta frumusetea vietii. in acumularea de experienta, in minutele traite intens, indiferent ca privim inainte sau ca speram la o resuscitare a trecutului. frumusete regasita in fiecare pas pe care il facem inaintand printre zilele pe care ne este dat sa le traim, asteptand sa vedem ce ne sare in fata de dupa urmatorul colt. o minune noua sau poate chiar fosta mare iubire a vietii noastre, desi ma indoiesc ca o "zama" reincalzita va mai fi buna de mancat vreodata.

soseta cu degete caut pereche!

2009-10-06T11:29:00.000-07:00

e interesant ca desi toata lumea isi cauta perechea, sunt foarte putini aceia care chiar o gasesc. pentru ca desi pereche presupune un om care sa ti se potriveasca in multe privinte si care sa aiba ceea ce tie iti lipseste, indeletnicirea principala a celor plecati la "vanat" este sa joace teatru.

nu sunt putini aceia care disperati de singuratate il intuiesc pe celalalt si se transforma in omul pe care persoana din fata lor il cauta. in felul acesta un fan al petrecerilor devine un motan de canapea, care sta cu ea in fiecare seara acasa, sau o bucatareasa de ocazie, care cel mai bine se pricepe la tocana arsa, cumpara mancare gata preparata mintind ca e gatita de ea pentru ca lui ii plac femeile "de casa". acestea sunt doar o parte dintre exemple, pentru ca de cele mai multe ori omul devenit personaj joaca teatru atingand registre mai sensibile.

ii vine sa urle, sa tranteasca usa, sa fie ironic, in schimb este dragalas, calm si dulce. pentru ea. la fiecare cearta. dar pana cand?

pentru ca exact ca in orice reprezentatie de teatru vine vremea realitatii. asa cuvintele inghitite devin din ce in ce mai greu de digerat, natura scotand capul afara. socant pentru celalat care, pentru prima data se "loveste" de o ironie usturatoare, de violenta verbala sau si mai rau de-o palma. pentru ca adevarata natura tinuta in umbra e frustrata. de toata tacerea suportata, de toate lanturile.

oamenii spun ca-si cauta pereche, dar devenind actori pe scena vietii nu au nicio sansa s-o gaseasca. pentru ca doar fiind noi insine de la inceput, cu bune si cu rele, cu suparari, intristari si veselii fara noima, cu nebunii scurte si cu furtuni omenesti, naturale, atragem exact oamenii care trebuie, care stiu cu ce au de-a face si care nu ne vor lasa sa acumulam frustrari si minciuni fara destinatie. pentru ca fiind noi insine nu vom speria pe nimeni dupa doi ani si ne vom transforma in sosetele acelea cu degete care dintr-un morman de rufe si-au gasit perechea.

retraind trecutul

2009-09-26T02:16:00.000-07:00

saptamana trecuta am stat fata in fata cu trecutul. a fost ciudat, pentru ca am intrat in contact cu o lume pe care o percep ca facand parte din alta viata. din viata in care toata existenta mi se invartea in jurul unui singur element: dansul.

l-am adorat.....l-am lasat sa ma devoreze.....sa ma epuizeze... sa ma sfasie...pentru ca are darul de a nimici trupul pentru a scoate la iveala sufletul. cu durere. pentru ca nu o sa uit, probabil, niciodata urmele sangerii lasate de poante pe degetele de la picioare si durerea ascutita pe care o simteam din cauza lor.

oh si pare totul atat de simplu privind de la distanta....pentru ca in asta consta puterea si talentul dansatorului. de a-l face pe om sa creada ca poate zbura, ca nu isi simte respiratia taiata din pricina luptei cu propriul trup ca e supraomenesc. acolo, pe scena dansatorii devin creatorii de iluzii. prin farmecul pe care-l raspandesc, prin magia folosita pentru a-si misca trupul in felul acela. uneori peste puterile omenesti.

saptamana trecuta am retrait toate acestea si ceva in plus. mi-am amintit pentru a mia oara de ce, DE CE fericirea, bucuria, tristetea si orice alt sentiment pe care il simt ma fac sa dansez. pentru ca nu o sa uit niciodata trecutul care a stat si sta, de fapt, la baza devenirii mele. acela in care muzica si dansul erau singurele ratiuni.

Nopti albe - Baryshnikov

Sylvie Guillem - Raymonda

om bun in lumea lupilor

2009-09-19T04:06:00.000-07:00

bunatatea era pana nu demult o calitate. una mare, apreciata de toata lumea. de la o vreme, insa, de cel putin cinci decenii, ea s-a transformat intr-un mare defect. la noi la romani, pentru ca vorbe precum "prost de bun", sau "facerea de bine e ....... de mama" tot auzim in aglomerata noastra tara.

azi oamenii au uitat sa mai fie buni si nici macar focul vesnic nu-i mai sperie, pentru ca mersul la biserica si la popa a devenit un fel de indeletnicire de babe si mai trist, un om bun a devenit prost si atinge culmea cand intoarce si obrazul celalalt sau sta linistit, fara sa riposteze dupa ce a primit un sut in fund.

azi am uitat sa mai fim buni si rautatea, laudarosenia, fitele, prostia ridicata la rang de arta, prostul gust, devin masura lucrurilor si a universului in care traim. pentru ca e atat de usor sa lovim cu piciorul un om cazut la pamant, decat sa ne folosim energia ca sa-l ridicam si sa-l punem pe picioare. trist este ca si daca facem asta riscam sa nu primim nici macar un "multumesc" din partea lui. pentru ca asa e lumea asta.

din ce in ce mai schiloada. schiopateaza sufleteste si este la un pas de carje si de amputare. pentru ca in jungla nu e loc pentru omenie, bunatate, ajutor, bunavointa chiar sanatate. oare de ce? capitalismul salbatic in care traim ne reduce la statutul de jivine. moarte pe interior, uscate de tot ceea ce dadea odinioara suma pozitiva a omenirii. pentru ca daca suntem buni, daca ne e mila, devenim slabi. si asa ajungem tributari esecului in afaceri, in viata in general.

zilele trecute ma gandeam la viata monahala si am ajuns la o concluzie simpla. e usor sa fii bun cand esti ferit de tentatii, cand nimeni din anturajul tau nu are mai mult decat tine, cand nu ai pentru ce sa te lupti si deci pentru ce sa devii jivina. e mult mai greu, insa, sa nu-ti pierzi sufletul si sa faci bine in lumea populata de lupi, riscand sa fii mancat intr-o fractiune de secunda.

sunt blonda! norocul meu...

2009-09-16T10:33:00.000-07:00

da, recunosc, sunt blonda.

chiar daca nu m-am identificat niciodata cu culoarea asta, chiar daca imi place sa cred ca nu am apucaturi de pitzi, chiar daca am un IQ rezonabil, lucru pe care il spun fara lipsa de modestie si, deci, de ipocrizie.

da, sunt blonda si desi am jurat cu vreo zece ani in urma ca nu-mi voi colora never, ever, parul asa, inca o data Shakespeare a avut dreptate cu al lui "never say never", pentru ca de aproximativ un an parul meu straluceste ca spicul graului :))).

si daca cineva ar crede ca e rau. il contrazic, pentru ca, nimic nu este mai credibil pe lumea asta ca o blondina care clipeste des a neinteles. pentru ca e atat de usor sa faci pe prostuta (nu spun proasta ca sa nu se supere blondele!) cand te mai ajuta si...parul. pe de alta parte, devine atat de distractiv sa ii lasi muti de uimire pe cei care te subestimeaza pentru simplul fapt ca esti...blonda.

niciodata nu am inteles de unde vine mitul asta. poate din aerul de naivitate abordat de Marilyn Monroe, poate din cauza Ilenei Cosanzene, care nu stiu cum reusea ca de fiecare data si in orice basm, sa se lase furata de zmeu. (desi ma bate gandul ca-i placeau, de, fapt, baietii rai). poate ca blondinele starnesc ceva in mintea celor din jur pentru ca cine stie, isi rup tocurile mai des, cad pe scari sau isi sucesc gleznele.

sunt blonda si imi place asta. pentru ca mi se potriveste, mai ales ca nimeni nu m-a luat peste picior din cauza culorii parului. pentru ca indiferent de ceea ce gandeau, sa devii sau nu, tina glumelor celor din jur tine de atitudine si de siguranta abordata.

despre beneficiile de a fi blonda o sa povestesc alta data.

PS. “I’m selfish, impatient and a little insecure. I make mistakes, I am out of control and at times hard to handle. But if you can’t handle me at my worst, then you sure as hell don’t deserve me at my best.” (Marilyn Monroe)

just WOW - Pink Martini

2009-09-12T13:02:00.000-07:00

mi-am lasat sufletul intr-o fantana

2009-09-05T04:58:00.000-07:00

intotdeauna m-au fascinat fantanile.

ele cuprind totul intr-o imbratisare si nu lasa sa le scape nimic. nici banutii, nici jucariile care aluneca din greseala peste marginea umeda din piatra. iar uneori ne tin captive sufletele sau dorintele.

exact asa cum inima mea a ramas inchisa, inecata, intr-o fantana din Turcia. Inima mea, la un loc cu banutul romanesc pe care i l-am facut cadou, platind dorinta pe care i-am soptit-o in gand.

fantana sufletului meu e simpla, cu statuia Fecioarei in mijloc, incredibil de expresiva, langa o biserica ortodoxa, peste care poti trece atat de usor cu privirea, intr-un sat populat de musulmani. Sirince.

si sper ca banutul acela aruncat in ochiul proaspat si limpede al fantanii o sa ma apropie de ceea ce astept, parca, de o viata intreaga.

normal?

2009-08-15T02:20:00.000-07:00

traim intr-o lume inconjurata de cuvinte. asa suntem noi, oamenii, fiinte sociale si nu putem trai fara a comunica. fie prin limbaj, fie prin semne, fie prin vestimenatie sau coduri. si asa cum este si normal,in jurul nostru "isi fac veacul" o sumedenie de expresii care s-au impamantenit deja, relaxandu-se in vorbirea noastra curenta.

unul dintre aceste cuvinte este "normal", pentru ca tot ii auzim pe altii cum spun: "nu e normal ce a facut", "asta nu-i normal" si asa mai departe.

ma gandeam ieri la normalul asta, despre care dex-ul spune ca defineste ceva sanatos, care este asa cum trebuie, obisnuit si firesc.

pana aici toate clare.

dar cine stabileste ce e normal? societatea? prietenii nostri? mama? tata? nevasta? cine? pentru ca nu exista nicio lege care spune: esti sanatos, firesc si asa cum trebuie, daca.... asa ca fiecare intelege sa creeze propria lui stare de normalitate, brand-ul personal, care e firesc pentru el, dar nu si pentru ceilalti, pentru ca in zilele noastre "aventuriere" normal se poate transforma foarte usor in banal. si cine poate spune ca isi doreste sa fie obisnuit si mai rau, mediocru.

si ce aleg fiintele astea sociale sa faca? pentru a fi sigure ca sunt la t-spe mii de kilometri distanta de normalul ala, firesc, se transforma in anti-normali. isi pun un inel in nas, in buric, sau isi coloreaza parul in te miri ce nuanta de turcuaz, isi pun pietre pe unghii sau pe dinti, se imbraca asa cum nici celui mai original creator nu i-ar fi dat prin cap sa o faca, isi pun coarne si au un comportament care numai ....normal...nu se poate "chema".

distractiv este insa, faptul ca de sindromul asta anti-normal sufera toata lumea, asa ca un emo kid ar putea avea surpriza sa dea peste alti 100 de emokids unde se asteapta mai putin, adica peste tot. (si emo este doar una dintre miscarile anti-n)

si de ce nu ar fi oamenii de inteles ca fac toate acestea? pentru ca poate deveni incredibil de frustrant sa realizezi ca esti doar scama de pe puloverul uriasului si faptul ca te inghesui pe o planeta alaturi de cateva miliarde, la fel ca tine. e dureros, mai ales atunci cand TU esti o individualitate, cel mai bun dintre cei mai buni, unicul sau unica.

si asta fac toti, in asa fel incat anti-normalul cu tot ceea ce presupune el, a devenit de fapt normal. pentru ca nu mai susprinde pe nimeni sa se loveasca pe strada de lucruri sau oameni care socau acum 10 ani.

pare atat de simplu ca oamenii se uite ca azi, a fi anormal presupune tocmai sa fi un om obisnuit de acum 20 de ani, caruia ii place bejul si care, poate, citeste.

toata lumea face sex

2009-08-12T14:16:00.000-07:00

traim intr-o lume libera in gandire. atat de libera, incat avem senzatia ca nu trebuie decat sa vrem sa infaptuim ceva ce acum cateva secole era tinut sub o mie de lacate si o facem, fara sa ne batem capul prea mult daca e bine sau rau, daca e moral sau imoral.

ce naiba e si aia moralitate?

cu siguranta un cuvant incuietor care tine mai mult de biserica si de viata la manastire decat de lumea asta, a noastra, avansata, reala si VIE.

si sunt multe lucruri care se pot incadra in acest capitol, cel mai important fiind sexul. considerat subiect tabu, despre care se vorbea in soapta pe la colturi pe vremea bunicilor, toata lumea practicandu-l dar nimeni vorbind despre el. sexul, pacatosul, refuzat de mintile luminate, crestine, de fetele cuminti si batrane, de tinerii feciori care preferau - asa spun cartile - sa vaneze caprioare. nimeni nu vorbea despre el, dar toata lumea visa la el. (trebuie sa recunoastem ca asa era si mai este!)

in zilele noastre, insa, lucrurile s-au schimbat si toata existenta geme de... sex. incepand cu documentarele care arata cu varf si indesat ce se intampla intre iepurasi, albinute si veverite, continuand cu filmele americane, in care protagonistii sar unul pe altul din secunda doi, cu filmele europene in care se face sex cu nabadai, neaparat incarcat cu o tensiune dramatica. pe langa noi, mai aproape, toata lumea face sex: in locurile intunecoase, in scarile blocului, in masina, pe masa, pe jos, in pivnita, oriunde numai acasa, nu. oricum si cu orisicine. pentru ca e suficienta o ocheada aruncata intr-un bar, club, sau pe strada ca fata vizata "sa sara in schema". si nu sunt rare cazurile. au devenit chiar normale.

oare asa o fi?

pentru ca indiferent de ceea ce spun gurile oamenilor open mind, care trambiteaza libertatea sexuala a femeii, a barbatului si chiar a cuplului, inima lor "gandeste" altfel. si e suficient sa ne uitam la crizele de gelozie pe care le fac, la femeile pe care le cauta, la ce devin in cuplu, ca sa ne dam seama de asta.

pentru ca fie ne place, fie nu, indiferent de cat de evoluati vrem sa credem ca suntem, o sa o privim cu scepticism - desi nu poate parea corect - pe cea care a cedat ocheadei unui necunoscut.

capitol nou

2009-08-06T08:48:00.000-07:00

azi o sa deschid un nou capitol al blogului: ce ma inspira. si va cuprinde toate micile mele bucurii din fiecare zi.

pentru somnoroşi

2009-08-04T10:34:00.000-07:00

Moşul ENE, pe la gene,
Ne aduce somnu-alene,
Ploapele uşor le-nchide,
Somnul dulce ne cuprinde.

Somn uşor, vise frumoase,
Moşu-ncearcă să le lase,
Şi pîş, pîş încetişor
El pleaca din dormitor.

blestemul pitipoancei

2009-08-04T08:51:00.000-07:00

nu ştiu dacă există o definiţie a fenomenului numit "piţipoancă", dar cu siguranţă cu totii ne gândim acum la toate strasurile, pantofii de "vampă", machiajul strident, boticul de pe hi5 şi toate accesoriile care se plimbă, la un loc cu buricul dezgolit, pe bulevarde.

cu toţii recunoaştem o piţi atunci când o vedem şi nici măcar nu avem nevoie de pregătire specială pentru a face asta.

cum ramane, însă, cu cei care încep să confunde o femeie care are grijă de ea, cu o piţipoancă? în ziua de azi, dacă nu te încadrezi în genul sport, bohem (sic!) sau etno şi îţi plac pantofii cu toc cui, gata, te-ai clasificat din start la "concursul" de piţipoanca anului. dacă mai ai şi părul blond, întins cu placa (pentru că dacă nu faci asta pari a avea o căpiţă de fân pe cap!), sau o poşetă care intră, pur întâmplător, într-un trend, ai trecut deja pe locurile fruntaşe.

şi nici măcar nu mai contează că pantofii ăia au o formă şi o culoare elegantă, sau că îi asortezi cu geanta, pe care nu o porţi nici în ruptul capului pe braţul în erecţie. nu mai contează că nu pui pe tine mai mult de două culori, pe care le potrivesti cu grijă. nu mai contează că părul tău blond are o nuanţă naturală şi că e departe de a fi platinat. nu

pentru minţile din ce în ce mai înguste ale societăţii, dacă eşti o femeie aranjată, cu mâini şi unghii în stare bună, adica french, simplu, fără strasuri, dacă porţi accesorii care îţi dau o pată de culoare, dacă ai parul tuns la coafor, ci nu cu barda acasă, daca ai o fustă mai scurtă pe care nu o porţi cu dresuri plasă eşti o piţipoancă.
pentru ca numai alea au fiţe de "dame bune", cu toate "aurimile" care se bălăngănesc pe ele.

si nu sunt rare cazurile în care minţile şlefuite pe cocalari şi piţipoance punct ro, nu mai reuşesc să distingă o nuanţă de gri de albul zângălit. dar de ce nu s-ar încadra şi capitolul acesta în tendinţa generală?

si tot aşa şi uite-aşa, mintea se îngustează către...cap. către capul intelectualilor cu pretenţii.

PS. Pentru cei care habar n-au ce NU este o piţipoancă

trecand dincolo

2009-06-29T11:28:00.000-07:00

intotdeauna m-au fascinat lucrurile vechi. ori de cate ori am in mana un obiect cu istorie, ii simt vibratia. e adanca, plina de profunzime. de parca o inima batrana, inteleapta mi-ar bate in palma. este ceva misterios la toate lucruile care au trecut peste veacuri, cu toate energiile pe care le-au acumulat... cu toate mainile de care au fost atinse, cu toate buzele de care au fost sarutate.

da...imi plac "vechiturile", pentru ca in preajma lor traiesc trecutul, prezentul si viitorul. toate la un loc......amprenta degetelor mele ramanand inscriptionata in carnea tare a materialului din care este cioplit obiectul. indiferent ca e din panza, din metal sau din aer.

si trebuie sa recunosc ca cel mai mult in orasul asta al meu, el insusi o "vechitura" cel mai mult imi plac portile inchise ale curtilor vechi. Imi place sa trec pe langa ele in drumul meu, sa le vad vopseaua scorojita, clantele acelea pe care le-au apasat mii de maini de-a lungul existentei lor seculare si sa ma intreb "oare ce se ascunde dincolo?" se prea poate ca poarta care face accesul spre o curte veche sa fie pragul catre o lume intreaga: alcatuita din ziduri vechi, din adevarate gradini ascunse ochilor iscoditori...

pe bulevardul victoriei este o poarta, ca atatea altele pe langa care trecem indiferenti. pierduti in ganduri. si poarta asta, pe care am gasit-o intr-o zi dechisa ascundea o adevarata gradina si o casa mica dupa un grilaj. un loc misterios inecat in verde crud si iarba.

asa ca nu pot decat sa zambesc atunci cand peste o poarta veche un fir carliotat de vita isi arunca, si el, un ochi curios afara.

mi-e greata

2009-06-14T00:37:00.000-07:00

nu imi dau seama ce se intampla in tara asta, a noastra, dar e evident ca ceva se intampla. nu-mi pot explica, altfel, cine face audienta aceea uriasa la mizeriile care au pretentia de a se numi emisiuni de televiziune si care mie, personal, imi fac greata. o greata organica.

nu-mi dau seama cine a votat-o pe ametita aia de Elena Basescu si mai ales pe Jiji sau Vadim. si parca ii si vad pe toti trei, cot la cot in parlamentul european. vai de noi si vai de tot parlamentul.

nu stiu cine, naiba, s-a gandit sa creeze moda asta pentru pitipoance care polueaza strazile. da, stiu, se poarta stilul curva. am uitat ca sunt in Romania si ca aici gasesti tot ce vrei. inclusiv un numar tot mai mare de tarfe.

nu stiu cine ii invata pe oamenii astia sa se imbrace, pentru ca toata lumea, inclusiv babele, poarta pe strada ochelari gen musca tete si habar n-am unde sa mai fug ca sa vad ceva cat de cat, in regula.

acum cativa ani, m-am intors in tara cu sufletul plin de bucurie si de dragoste pentru Romanica. si mi-am promis atunci ca n-o sa plec niciodata, nici daca mi s-ar oferi un bulbuc de aur in alta parte. pentru ca, ziceam eu atunci, tara asta are potential, ca are macar 10% de oameni faini, pe care mi-as dori sa-i vad pe strada sau in vreo crasma.

ma uit insa in jur sau deschid televizorul ca sa constat ca lucrurile au degenerat atat de mult in tara asta, incat imi vine sa-mi iau lumea in cap.

dragoste la prima ...vedere

2009-05-22T13:39:00.000-07:00

se spune ca lucrurile ne aleg pe noi. in aceasta seara, pur intamplator, m-a gasit muzica celor de la BEIRUT.

in noapte

2009-05-15T18:19:00.001-07:00

e o noapte de ciocolata neagra...... si vantul tace. doar undeva, in departare, cerul respira electric...
si somnul si-a luat aripile la spinare si a plecat intr-un loc din care, parca, nu se mai poate intoarce.

este aproape ora 5...dimineata...

si simt dor de pamant umed, pustiu, in ciocolata asta neagra care pluteste pretutindeni in jur. ca intr-o ceasca de cafea...

stiu, insa, ca doar in noapte se aprind stelele

Furie

2009-05-12T13:28:00.000-07:00

de câte ori mor, aud nisipul-
îmi scrijeleşte din linişte un urlet pe timpan
dacă mă nasc, mi se revoltă unghiile
şi vineţiu rup, cu ele, pielea de pe-o mână
(aşa, ca să mă lase-n pace!)

cu furie mă dospesc în degetele tale
să mă trezesc, la toamnă, odată cu vinul................

-septembrie 2001-

aventura exotica

2009-04-28T12:26:00.000-07:00

trebuie sa recunoastem ca Mamica Natura a fost foarte imaginativa cand a venit vorba de a "da forma". ne-a facut pe noi cu doi ochi, care mai stau si unul langa altul. nu vedem nici in spate, nici in lateral, nicicum, mai ales daca avem gatul intepenit de la curent. (desi toti ne credem frumosii, frumosilor si perfectii, perfectilor). ma rog...

i-a echipat pe pestii din adancuri cu lumini si a inventat niste fructe si legume tare ciudate. (la astea vroiam sa ajung!). daca inainte stramosii nostri culegeau ce apucau. ghinda, nuci, fragi, mure, mere, pere, femei (ups, ma indepartez de subiect:D), azi gasim totul la supermarket. mai nou hypermarket, ca sa simtim si noi ca stam la o coada hotarata.

acolo, insa, pe langa chestiile clasice, mai dam si de ciudateniile, ciudateniilor. fructe de n-a vazut neam de neamul nostru. si imi amintesc, cu rusine, de prima mea experienta cu un avocado. habar n-aveam, dupa ce i-am curatat coaja, ca la cartof, ce sa fac cu el. cum sa-l mananc? m-am ocosit sa-l iau, sa vad si eu ce e aia leguma exotica si acum ma uit la el, ca la urs.

fratele meu...

vazusem eu, pe undeva, ca are un sambure si am taiat, cu chiu cu vai leguma, fructul, ce-o fi, pana am dat de el. si era asa de mare si de rotund, ca m-a bagat si mai tare, in ceata.

oare ce se mananca, de fapt? chestia asta galben-verzuie, care e miezul, sau trebuie sa sparg bila aia pe care am gasit-o inauntru si care poate ascunde cine stie ce minunatie? si pentru ca imi place sa risc, am mancat, circumspecta, fara placere, miezul ala, galben-verzui, cu strangere de inima, din teama de a nu ma otravi, si am aruncat bila aia. samburele.

si se pare ca nu am gresit, pentru ca nu numai ca n-am murit din cauza avocado-ului, dar am si invatat, intre timp ce sa fac cu el.
ce mai pot spune, in rest? ca abia astept o noua experienta de genul asta, cu te miri ce lighioana, ca sa pot spune ca am avut o...

aventura exotica.

non, je ne regrette rien

2009-04-27T14:59:00.000-07:00

edith piaf ma face sa ma gandesc la viata mea, de fiecare data si la un "doamne, cum s-au dus anii"...

cum am fost pana acum?

am fost naiva, am fost copil, am invatat sa dansez, sa iubesc, sa urasc, sa iert. am cazut de atatea ori, pentru ca am crezut in oameni (si culmea, inca mai cred!) si ma incapatanez sa nu renunt la ideea ca lumea asta mai are o inima.

si poate ca optimismul meu m-a innebunit, dar stiu ca devenind un om asemanator cu persoanele pe care vreau sa le intalnesc in viata, providenta, destinul, stelele sau Dumnezeu, ma vor duce catre acei oameni.

pana atunci, insa, voi continua sa cad si ma voi ridica, de fiecare data, ca sa o iau de la capat.

fara regrete.

miezul feminitatii (III)

2009-04-27T14:11:00.001-07:00

in evul mediu amantii erau arsi pe rug. era modul barbar al societatii crestine de a-si rezolva problemele, prin sfanta putere a exemplului. si a fricii. ia sa vedem dupa o "sesiune de rug" in piata publica, cui ii mai venea cheful sa umble dupa senzatii tari, cand stia cat de "fierbinti" pot deveni ele?

m-am intrebat de multe ori care e cauza aparitiei amantei, sau a amantului si cred ca, dincolo de problemele din cuplu, pe care unii reusesc sa le rezolve iar altii ba, inselatul este o problema genetica. daca exista o gena a hotiei, a suicidului, a nebuniei, a obezitatii, de ce n-ar exista si o gena a poligamiei? mai ales ca specialistii spun ca omul nu poate trai cu o singura persoana. cica nu e programat. si doamne ce trist si disperant suna. adica omul de langa noi, cel pe care il iubim si care se presupune ca ne iubeste, ar putea pleca la altul....sau la alta. si ii mai este scris si in stele! (ma rog...in ADN).

da' si asta e cu schepsis. ptr ca daca bunicul a "dat cu jula" nu e musai sa o facem si noi, pentru ca putem controla pornirea. si la fel se intampla si cu alcoolismul, sau cu obezitatea si cu toate celelalte tendinte, care ne-ar putea bantui, la un moment dat.

cred ca actul de a trada poate fi controlat (din partea noastra), pentru ca de asta ne laudam ca suntem inteligenti si ne putem domina instinctul, dar, in acelasi timp, nu-l putem constrange pe celalalt sa faca la fel. si poate ca, la nivel teoretic, am fi cu totii mai fericiti, daca am fi constienti ca lucrul acesta ne-ar putea "lovi" din partea celuilalt.

asa ca tot ce ne ramane de facut este sa ne rugam sa nu se intample, de fapt sa nu aflam, atunci cand se intampla, pentru ca ce nu stim nu are cum sa ne faca rau, nu-i asa?

PS. am observat ca ma indepartez, incet, de titlu, dar n-am terminat. si ptr ca m-am plictisit de poza aia pe care am tot pus-o, o schimb.

miezul feminitatii (II)

2009-04-25T09:17:00.000-07:00

multi oameni, majoritatea, traiesc cu ideea si cu speranta ca punerea pirostriilor rezolva toate problemele cuplului. alta greseala. pentru ca exista slabe sanse sa reconstruiesti o cladire aflata deja in ruina, si mai ales in forma pe care a avut-o candva.

cand vine vorba de amante toate femeile sunt de acord. metresa strica familia omului, ea il seduce, ii suceste mintile, uitand ca femeia aceea este tot o fiica a evei, deci nu are nimic in plus fata de sotie. sau are?

cred cu tarie ca in momentul in care unul dintre participantii "banchetului in doi" incepe sa caute altceva, undeva, in cuplu a survenit o ruptura. cu celalalt s-a intamplat ceva. poate cu amandoi. femeia devine mama, deci se schimba. barbatul devine tata, deci se schimba. copilul se transforma in centrul universului femeii, care isi uita barbatul, ca si cochetaria de altfel. ea e impinsa undeva, intr-un colt prafuit al mintii, incet, incet, pana si ideea de "a te aranja" devenind desueta, chiar libertina. femeia se ingrasa, poarta haine lalai, dar continua sa fie "o gospodina", o "sotie buna" si ii pune sotului mancarea calda pe masa. pentru ca "dragostea trece prin stomac". amanta care era odinioara, cand l-a prins in plasa, femeia focoasa, care stia sa-l tina pe jar s-a pierdut. tot ce a ramas din ea este o umbra mare si lata care miroase a ceapa prajita.

(pentru ca familia este pe primul loc, pentru ca "alea" care beau cafele sunt niste flusturatice si femeia buna, de casa, isi aseaza si mai bine pe cap, fularul care ii tine parul, dezordonat, de gospodina)

nu stiu de ce, dar oamenii casatoriti inceteaza sa mai lupte. pentru celalalt, pentru cuplu, pentru povestea lor. exista o oarecare stare de siguranta pe care hartia aia ce poate fi asa de usor luata de Apa Sambetei, o confera. si teama de divort, rutina, mirosul celuilalt, ii tin pe cei doi impreuna.
ea transformandu-se intr-o martira obsedata de copii, care a uitat pana si pozitia misionarului. el, cu cate trei fire de par pe zi, mai putin, cu burta tot mai mare de la bere, preocupat mai mult de meci decat de ea.

dar cui ii mai pasa?

miezul feminitatii (I)

2009-04-25T01:13:00.000-07:00

parca o si vad in fata ochilor. salbatica si dulce, cu gheara ei de pisica indiferenta ascunsa in manusa, cu aerul ei nepasator si cu toate potiunile magice pitite in borcanele cu gem din camara. ea este vrajitoarea, care indiferent de culoarea ochilor, a parului sau a spiritului, le fura femeilor barbatii.

cand vine vorba de amanta toata existenta unui cuplu se complica. barbatul se distanteaza de "jumatatea" lui de acasa. suspina, ofteaza, viseaza. uneori pleaca. pleaca departe la "ea", la "nenorocita", la "tarfa" care i-a facut vraji, la "aia" care n-a fost langa el in noptile in care a fost bolnav, care habar n-are cat sufera o nevasta si careia nici macar nu-i pasa ca ii lasa pe "aia mici" fara tata. amanta este o fiinta nenorocita, care in mintea femeii si a cercului de prieteni al familiei, capata valente magice. pentru cei care nu inteleg comportamentul lui, al omului de familie, amanta, metresa, poarta dupa ea un cazan in care isi prepara vrajile si sta noaptea ca sa coaca turte fabuloase.

era o vreme cand daca un barbat nu avea amanta, nu era considerat barbat. acesta era modul propriu si atat de putin original in care societatea noastra, crestina, rezolva problema monogamiei. unui barbat nu-i era ingaduita decat o singura nevasta, asa ca avea nevoie de o metresa...sau de mai multe... si trist este ca o amanta complexa si complicata, ii poate arunca sufletul in nori, legatura trecand dincolo de granitele si de limitele impuse de sex. si de aici o serie de lucruri periculoase.

interesant este faptul ca, de-a lungul istoriei, casatoria a fost considerata, intrucatva, un subiect inchis, pentru ca nici macar basmele nu au incercat sa arunce un ochi in interiorul cercului matrimonial. oamenii vechi s-au multumit sa spuna povestea de dragoste sa-si duca personajele la altar si apoi sa le lase sa "traiasca fericite pana la adanci batraneti". si din aceasta cauza toate fetitele, si nu numai ele, au crezut ca un cal alb, o poveste frumoasa sau complicata, un fat frumos, o vrajitoare invinsa si o semnatura in registrul starii civile le garanteaza o viata fericita.

ce greseala...

pentru ca viata se complica dupa "da".

fie criza cat de-amara/noi ne dregem c-o "friptana"

2009-04-22T10:23:00.000-07:00

nu stiu cum se face, dar la fiecare sarbatoare mare pentru care trebuie musai sa ne bucuram, raman uimita, socata, contrariata, uluita (nu neaparat in aceasta ordine) de cat de "sportivi" sunt romanii cand vine vorba de cumparaturi.

sa te fereasca Dumnezeu dragutul sa ramai fara paine cu cateva zile inainte de o sarbatoare crestina, pentru ca s-a zis cu tine. de la hypermarketurile cele mai hypermarketuri, pana la chioscurile cele mai chioscuri tot romanul sta ciorchine. claie peste gramada. habar n-am ce face toata lumea acolo, dar cred ca termitele s-ar rusina de "munca" lor cand ar vedea ce ramane prin magazine dupa ce hoarda romaneasca s-a asezat linistita la masa.

care masa trebuie pregatita cu o saptamana inainte, pentru ca romanul neaos nu trebuie sa intre oricum in Pasti.
si i-am mai auzit pe unii ca s-au aprovizionat, pe langa de-ale gurii, si cu un coctail intreg de pastile. pentru stomac, pentru bila, pentru pancreas, ma mir ca pentru cap, nu. adica mananca omul, ce mananca, se satura, se ridica de la masa, topaie putin sa se aseze bucatele si o ia de la capat. cand nu mai merge, "baga" pastile, ca sa...poata manca in continuare.

da da' cine are masa cea mai faina din tara? cine le da clasa tuturor dusmanilor, care "moare" de ciuda cand "vede" ditamai bogatia de bucate? si chestia este ca toti ne regasim in descrierea asta.

la fiecare sarbatoare parca pe fiecare roman, cu mic, cu mare, il apuca un fel de isterie. teama nemancarii si da iama in magazin cu purcel, catel, bunica, gaina si tot ce misca prin ograda. atunci e liber la de toate. mai ales la de-ale gurii.

trebuie sa recunosc ca ma amuza copios obiceiul asta al nostru-apucaturile de hoarde tatare-si, sincer, nici nu-mi bat capul sa ma intreb de unde vine, pentru ca face parte din farmecul nostru, de popor frumos, de care nu trebuie sa ne lepadam in vecii vecilor.

stuchi-ne-ar norocul (sau mâţele)! cum ar spune Arghezi.

cand cerul ne face un cadou

2009-04-20T02:14:00.000-07:00

este prima oara cand scriu ceva ce are legatura cu intamplari si cu ceea ce s-ar putea numi "stire", dar cred ca e interesant de stiut.

maine noapte, de la ora 12.00, avem intalnire cu Lyridele. particule din coada cometei Thatcher, care a trecut prin locul in care se afla acum planeta noastra, cu cateva mii de ani in urma.

indiferent ca vom sta cu ochii tintuiti pe cer, chiar daca existam intr-o vreme in care putem explica fenomenul, nimic nu ne poate impiedica sa ne punem o dorinta, asa cum faceau stramosii nostri si sa asteptam cu sufletul la gura sa se implineasca.

un gand...

2009-04-19T10:21:00.001-07:00

imi imaginez gandul...ca o fasie...o panza alba care, s-a furisat printre degetele carligului de rufe, si a reusit sa scape de pe sfoara pe care era tintuit...doar pentru a se harjoni cu vantul.

si nu poate fi oprit, pentru ca se strecoara printre degetele verzi ale copacilor, printre firele ierbii. saruta cuiburile, acum ocupate, ale berzelor si se duce....se duce....atat de departe... incat abia mai poate fi cuprins cu mintea.. sau cu bratele..sau cu sarutul...

si il las, fasie diafana, sa viseze...la toate lumile de pe pamantul asta, sa se cufunde in toate culorile luminii, sa doarma in roua diminetii, sa uite de el, flamand de vise.

il las sa zboare, in galaxii, printre stele, in timp ce-mi incercuieste, sufocandu-mi, sufletul.

Hristos a Înviat!

2009-04-19T10:00:00.001-07:00

nebun pentru o zi

2009-04-12T01:57:00.001-07:00

cum este, oare, sa traiesti cu sufletul in mana? inca din primele momente in care pasim in lume, copacei, invatam sa il ascundem. dupa multe, multe foi, ca o ceapa...de parca nu am putea supravietui cu el la vedere.

ne lovim de atatea dureri intr-o viata de om, si ne este atat de teama de a mai fi noi insine, incat ma mir ca, la batranete, mai avem putiinta de a-l descoperi, acolo, printre arpagica si toate frunzele ei.

tanjim dupa iubire. toata viata. dar nu avem curajul sa o lasam sa se aproprie, pentru ca asta ne-ar putea duce catre o alta durere. mai acuta, poate, decat cea de dinainte si care ne este sapata in minte si in suflet, cu fierul rosu.

ah si toata lumea ne da sfaturi: sa stam pe fundul nostru, sa ne controlam emotiile, sa le ascundem, pentru ca ceilalti ne-ar putea parasi, sa nu mancam peste marin ca e plin de metale grele, sa nu mancam salata ca are chimicale, nici pui, daca nu vrem sa ne pricopsim cu raceala, nici macar ciocolata, ca ingrasa, sa nu ne luam lumea in cap cand avem posibilitatea sa o facem, pentru ca exista niste responsabilitati care nu ne lasa sa ne "pierdem mintile".

dar cum ar fi, oare, sa "innebunim" pentru o zi? pentru o singura zi.

sa lasam balta toate regulile si "strategiile" si sa scoatem intregul suflet la lumina. LA LUMINA. fara corsetul care ii face talia atat de fina si gatul atat de lung, de lebada, sa-i punem aripile si sa-l lasam sa se duca. oriunde. (si la dracu', daca are chef)
cred ca am fi mai fericiti daca, macar intr-o zi pe an, am face tot ce ne taie capul: le spunem tuturor oamenilor ce simtim pentru ei, ii certam pe dusmani, mancam cel mai interzis aliment, dupa care tanjim de luni bune, mergem la dans, cu tot cu cele doua picioare stangi, fara sa ne pese de ochii "holbatori" din jur.

pentru ca facand mereu ceea ce trebuie, ceea ce se asteapta de la noi, nerazvratindu-ne niciodata, uitam sa traim. pentru ca viata asta, a noastra, e singulara, e minunata, e intensa, e nebuna, e otravitoare, dar mai ales...mortala.

cum am slabit muuulte kilograme

2009-04-10T08:32:00.000-07:00

vara lui 2008

eu in vara lui 2o05

m-am gandit sa fiu superficiala. macar acum. pentru ca imi place sa cred ca nu sunt. dar ar fi frumos sa le impartasesc si celor care ma citesc secretul meu.

toata viata am fost un om slab si ma minunez si astazi de genunchii pe care ii aveam in copilarie. cu toate acestea, prin 2004 m-am ingrasat brusc, la 65 de kg, pe care le-am pastrat cu "egoism" si "mandrie", 2 ani. pana in momentul in care nu am mai putut trai cu mine si am hotarat sa instrainez kilogramele care ma deranjau.

si am slabit frumos, de la 65 de kg, la 48, in cateva luni, fara sa ma traumatizez, fara sa tin regim drastic, fara sa ma infometez, dar cel mai important, fara sa ma ingras, scapand si de celulita. pentru ca de trei ani, de cand am slabit, sunt la fel. si mananc si inghetata si ciocolata si clatite si tot ce ar putea ingrasa.

cu "regimul meu" o prietena a slabit 20 de kg si mama 10. deci functioneaza si e simplu.

orice om gras trebuie sa ajunga intr-un anumit punct, ca sa se hotarasca sa slabeasca: acolo unde nu se mai suporta, pentru ca mie la un moment dat, mi-era rusine sa ies pe strada. ma vedeam imensa si nu ma mai puteam privi in oglinda.
sa presupunem ca ai ajuns in punctul asta, asa ca urmeaza pasul doi. cel mai important. te hotarasti sa slabesti si odata cu decizia asta trebuie sa iti juri ca nu vei ceda tentatiilor. cuvantul cheie este masura, pentru ca desi exista interdictii, "regimul" reprezinta, de fapt, un mod de viata.

ce trebuie evitat:
regimul de slabit, nu este un regim ci este o dezobisnuire de obiceiurile care nu ne ajuta cu nimic.
asadar, trebuie evitate combinatiile de proteine cu carbohidrati.

cu proteine vin "echipate" alimentele de origine animala: carne, oua, lapte, branza, pe cand alimentele foarte bogate in carbohidrati sunt: pastele, cartofii, orezul, mazarea (care are si proteine), painea.

deci, daca vrei sa ii faci un bine organismului tau, care o sa inceapa sa ii dea drumul grasimii, nu le combina. eu imi faceam gratar, friptura, cu salata pregatita proaspat, pe post de garnitura.

ce mai trebuie evitat:
zaharul - care oricum este un cosmar pentru bietul organism, asa ca am renuntat la zaharul din cafea (si puneam cate doua lingurite cu varf inainte). nu spun ca mi-a fost usor. mi-a fost FOARTE greu, dar cum orice invat are si dezvat, cafeaua cu zahar imi face greata acum

dulciurile- nu trebuie sa fim genii ca sa ne dam seama ca dulciurile nu fac decat rau. ok nu fac doar rau, pentru ca sunt o importanta sursa de energie. eu le consumam in timp ce ma aflam in regimul de slabire, insa cu foarte mare masura. aveam grija sa-mi cumpar ciocolata f mica, pentru a nu fi tentata sa mananc o bucata de 100 de grame. sfatul meu este sa nu mananci ciocolata, decat in momentul in care simti ca nu mai poti, dupa ce ai incercat sa o inlocuiesti cu fructe si nu a mers nici cum.

continuarea aici si aici

PS AICI gasiti un blog dedicat in totalitate acestui subiect. Ah, si mai e ceva: daca totul din lumea asta va supara, puteti scapa de draci, AICI

fiecare cu ale lui

2009-04-08T10:29:00.000-07:00

azi am fost aproape de tigani... atat de aproape incat i-am putut atinge si ma intreb de ce m-am ferit de ei pana acum. pentru ca toate limitele au fost impuse de mine. ei erau cu ale lor, eu cu ale mele...

ce credeam despre ei? hahaha multe, pot spune.

ca sunt salbatici, ca sunt spirite libere, ca au un "ce" fascinant, menit sa ma infricoseze intrucatva, ca pot sa ma lase in fundul gol, intr-o fractiune de secunda, "sparlindu-mi" tot, si mult prea multe altele...

azi insa...parca ceva s-a schimbat, desi totul a ramas la fel. azi, am vorbit cu tiganii. si culmea mi-a si placut. ca au fost deschisi, ca sunt oameni prea greu de inteles de catre unii ca noi, impietriti in canoanele junglei civilizate, ca isi pun sufletul pe tava, pentru ca am aflat si ce nu vroiam sa stiu: cati metri de material intra intr-o fusta creata, cat costa, unde se face, cati copii, cati nepoti, cate necazuri. tot...sau aproape tot...

pentru ca limitarea mea de roman "civilizat" nu mi-a dat voie sa ma apropii mai mult. ei sunt cu ale lor, eu cu ale mele...

si chiar mi-au placut. cu naframele lor rosii ca focul,...cu ochii aia negri plin de vapaie, cu pletele alea ciudate facute in jurul urechilor... cu toata cultura lor, mai degraba subcultura, cum ar spune un prieten.

si in momentul in care am ajuns in fata calculatorului am cautat muzica din filmul Satra si mi-am umplut inima si mintea si creierul si capul cu acordurile alea vibrante si toata ziua am fredonat muzica pe care, poate n-o voi putea patrunde niciodata, altfel decat cu sufletul...

fondue

2009-03-23T15:34:00.000-07:00

trebuie sa recunosc: imi place sa mananc. mai precis, imi place sa gatesc cand am pentru cine sa o fac si ori de cate ori ajung pe alte meleaguri tin mortis sa cunosc poporul acela prin intermediul bucatariei traditionale.

sa fim seriosi: e atat de savuros sa patrunzi spiritul altei culturi prin intermediul papilelor gustative...

incepand de azi am toate motivele sa cred ca peste cel putin o saptamana bucataria mea se va innoi cu un vas pentru fondue, cu furculite si cu arzator, cu tot tacamul. hmmm si abia astept sa se incalzeasca vremea ca sa scot sandramalele afara.

mai ramane sa vad pe cine invit la masa.

greu de suportat

2009-03-23T13:37:00.000-07:00

oamenii isi doresc multe lucruri: bani, case, masini, palate, autostrazi, carti fara greseli, vacante de vis pe luna, daca se poate, centura la Sibiu, amante, amanti. nici nu exista atata imaginatie intr-o minte de om ptr a putea cuprinde toate posibilele dorinte ascunse in inimile celor alaturi de care ne ducem existenta.

iata ce am patit eu. de cateva anotimpuri (cred ca vreo doua) m-am trezit sa constat ca, pe langa toate nebuniile care le trec prin cap, oamenii de 26+ ani, isi doresc libertate. da' nu orice fel de libertate, ci libertate in cuplu.

cum sa nu-i intelegi pe bietii "jumatati" care trebuie sa dea explicatii pentru fiecare secunda traita in lipsa celuilalt? si asa incepe un proces lent, dar sigur, de transformare in cosmar a existentei fostului indragostit, care se consuma incet, intr-o mare de intrebari: unde ai fost? cu cine? de ce ai stat atat de mult in oras? de ce se uita tipa aia la tine, sau tipul? (ca tu nu ai vazut-o niciodata pe cea pe care habar n-aveai ca "o admiri", e alta poveste), de ce dadea ala din sprancene si fel de fel de alte intrebari... de groaza.

tot pe parcursul celor cateva anotimpuri, de fapt mai devreme, am realizat toata otrava dependentei de cuplu si de celalalt, raul pe care il face marea nevoie de a avea control absolut asupra jumatatii de care credem ca depinde fericirea noastra.

si asa constatam cu uimire (culmea), cum persoana de langa noi ajunge sa isi rafineze tehnicile de a minti, de a juca teatru (cum naiba sa mai fi natural cand cineva e mereu cu ochii pe tine?), de a se preface, de a tanji dupa momentele acelea cand el isi era propriul stapan, in libertate.

cu toate acestea, mai exista, insa, oameni, care desi tipa in gura mare ca au nevoie, in cuplu, de bula aceea, numai a lor, care ii ajuta sa respire aer necontaminat, si sa fie ei insisi, nu reusesc sa suporte libertatea, artunci cand li se ofera. ciudat, dar adevarat. pentru ca fie din pricina mostenirii genetice sau culturale, undeva, in subconstientul lor sta pitit gandul ca iubirea presupune gelozie si posesivitate ("daca nu incerci sa ma sufoci, si ma mai trimiti cu baietii la bere, inseamna ca nu ma iubesti") si de aici, pana la transformarea celui mai independent dintre independenti intr-un nesigur posesiv si gelos, nu mai este decat un pas.

vasul cu zgrunţurei

2009-03-04T10:13:00.000-08:00

azi m-am îndrăgostit pentru a mia oară în viaţa asta, când, după ce am intrat cu totul întâmplător într-un magazin de antichităţi, mi-au căzut ochii pe cel mai ieftin articol de acolo: un vas ceramic, ciudat, cu un gât subţire, scurt, răsucit înspre faţă, esemeni unei lebede decapitate.
un vas cu frunze maronii pe toartă, smălţuit pe jumătate, cu zgrunţurei verzi, aplicaţi parcă puţin neglijent, pe acel pântec rotund, îndulcit de linia sa.

am văzut vasul stând acolo, oropsit, lângă mai multe aparate de fotografiat de o vechime considerabila şi parcă nu-şi găsea locul. în acel moment, văzându-i fâstâceala, parcă îl zăream pe pervazul ferestrei mele.

mă întreb. ce este acel ceva care ne atrage la lucruri? pentru că eu am nevoie să ma îndrăgostesc de fiecare obiect, pe care îl cumpăr. de bluza aceea albă, de cerceii în formă de ace de sigurnaţă aurii, pe care i-am luat în ciuda faptului că urăsc culoarea aurului. probabil că undeva, în adâncul nostru, există un gol pe care numai şi numai vasul cu zgrunţurei îl poate umple.

cineva îmi spunea, odată, că lucrurile ne aleg, ci nu noi pe ele. şi dacă stau bine să ma gândesc, avea dreptate, pentru că azi am zărit în drumul meu mai multe ciudăţenii, care mă pregăteau sufleteşte, poate, pentru vasul ales. un bătrân, foarte...bătrân, cu un ciorchine de strugure în mână, la început de martie, sau omul care căra un acordeon în spate. am mai întâlnit şi starea de voioşie, care nu mi-a dat pace toată ziua...

şi aşa, cu sufletul plin de un sentiment ciudat, de bucurie, i-am găsit vasului despre care nu ştiu nimic, un loc între cactuşii mei înfloriţi deja.

auuu inima mea

2009-02-12T10:25:00.000-08:00

trebuie să recunosc: NU-MI PLACE VALENTINE S DAY. nu pentru că nu aş avea pe cine să iubesc, pentru că dacă ţin morţiş, tot găsesc un "atentator" la inima mea. nu îmi place pentru că e o mare prefăcătorie. oamenii nu se pot iubi într-o singură zi, de parcă un an întreg toţi stau cuminţi pe fundul lor şi numără minutele până la momentul extraordinaro-minunat al "serbării" îndrăgostiţilor.

ce contează că îmi bat nevasta toată ziua, că mă îmbăt ca un porc, că o înjur de 364 de ori pe an? păi normal că nu contează, pentru că îi cumpăr ceva drăguţ de Valentin, şi gata, am liniştit-o şi cel puţin pentru o săptămână am scapat de ameninţarea că "bagă divorţ".

mă enervează toate inimile, inimioarele, "cântăcioase" de care vrând, nevrând dau cu ochii pe stradă şi baloanele (ghici ce formă au!) care plutesc pretutindeni. mă enervează toate declaraţiile false, rostite cu patos de eterni îndrăgostiţi (bineînţeles că nu numai de cea căreia îi spun "I love you", de valentin).

oamenii mai deştepţi decât americanii (că doar sunt români) s-au gândit că o singură zi a îndrăgostiţilor nu e suficientă, că şi-aşa oamenilor le plac cadourile şi l-au resuscitat şi pe Dragobete, care zăcea undeva, beat mort de atâta dragoste, într-un ungher al memoriei colective. şi mulţumită campaniei, care i se face, el a devenit un fel de don juan autohton, un "vedet"care pupă tot ce-i iese în cale.

pe de altă parte, oricât de "chicioasă" mi s-ar părea "sărbătoarea" asta, când mă uit la vremea "fleşcăită" şi turmentată de afară, mai că încep să-mi placă baloanele, pernele, jucăriile, tricourile, plasele, şi tot ce mişcă, în formă de cord.

insarcinati cu... indiferenta

2009-02-06T11:45:00.000-08:00

citind un articol care pomenea de avort, m-am gandit sa-mi spun parerea despre "chestiunea"cu pricina. stiu ca exista pareri pro si contra, ca unii numesc avortul crima, ca este o problema de morala, de etica, de viata si de moarte, chiar de prostie, pentru ca, depasind nivelul traiului in pestera, s-au inventat farmacii si, implicit, metode de contraceptie.

actiunea de a "ramane insarcinata" este o problema personala. dar nu doar a ei, cum cred unii, ci a amandurora, pentru ca povestea aia cu femeile "polenizate" pe camp, in timp ce se plimbau, si care fac copii din flori (numa' inventatorii conceptului asta stiu ce-o fi insemnand), merge la capitolul cu povesti cu barza.

recunosc: nu sunt de acord cu avortul, dar nu sunt nici impotriva lui. de ce nu ma opun? pentru ca, exact ca si prostitutia, chiar daca e scos in afara legii el continua sa se practice. si, sincer, nici nu vreau sa ma gandesc ce ar insemna asta. ma intreb cati copii mici din generatia "decreteilor" au ramas fara mama, dupa ce aceasta a fost ajutata de vreo baba sa "scape de o problema".

problema noastra nu este existenta posibilitatii de a avorta, nici crima pe care oamenii o savarsesc facand asta, ci tocmai lipsa mintii clare si ma feresc sa dau vina pe educatie, sau pe lipsa ei, pentru ca nu doar fetele din fundul satului avorteaza, ci si alea de la oras. culmea, de la varste foarte fragede. ma intreb, insa, cat de cretin trebuie sa fi sa nu stii unde poate duce un act sexual. ok, la orgasm, da, dar in afara de asta. care sunt implicatiile neprotejarii (in orice forma se gaseste ea). si cine e de vina? nestiinta, inconstienta, prostia?

nu...de vina e indiferenta...

pentru ca pentru unele nu conteaza ca in interiorul lor se zamisleste viata, ca Dumnezeu le-a facut mici demiurgi cu puterea de a crea copii. nu.....ele sunt preocupate de grija de a scapa de "problema". indiferent cum se intampla asta. si se "lauda" cu siruri lungi de avorturi...

eu zic ca nu trebuie sa "umblam" la sistemul juridic, nici la cel moral, nici la cel etic. noi trebuie sa "umblam" la suflet. pentru ca nimic nu ii deosebeste (si ma refer la cei doi care alcatuiesc un cuplu) pe cei care aleg, cu nonsalanta si cu buna stiinta, sa ucida un om nenascut, pentru ca apoi sa o ia de la capat, de calaul care taia zeci de capete si se culca linistit.

visand frumos, cu indiferenta...

din basmele romanilor - soferii de autobuz

2009-01-27T03:55:00.000-08:00

habar n-am pe ce criterii isi alege tursib-ul soferii, dar banuiesc ca ei trebuie sa scoata un punctaj cat mai mic la testele care masoara IQ-ul sau controlul asupra furiei (desi sunt convinsa ca nu exista astfel de teste). ii iau asa: care e mai taran si pare mai nebun, e perfect!

"urgia sofereasca" s-a petrecut cu ceva timp in urma, cu cativa ani buni, mai precis, dar a reprezentat principalul motiv pentru care am cam renuntat la transportul in comun. mai bine merg cu peugeosul decat sa risc sa cred despre toti soferii ca "e prosti rau".

de cate ori nu vi s-a intamplat sa vedeti cum inchid usile exact in fata unui amarat care si-a rupt picioarele fugind sa prinda "cursa", dar eh, cu regele soselelor nu te poti pune. noi muritorii de rand cu siguranta nu o sa avem degetul format din nastere in asa fel incat sa se muleze perfect pe butonul de inchis usa de la autobuz.

si mai ales care dintre noi, cei nealesi, se poate lauda ca are creierul in degetul ala?

m-am convins ca tagma asta e una mai speciala cu mai bine de trei ani in urma cand un sofer nu m-a lasat sa-mi mananc chips-urile in autobuzul "lui", pentru ca a hotarat ca daca el era nefericit, toata lumea trebuie sa fie la fel. dupa ce m-a amenintat cu amenda, iar eu m-am incapatanat sa mananc (doar nu mi-am intins brisca, ziarul si mamaliga pe jos) a oprit autobuzul plin de oameni ca sa vina la mine, sa-mi dea o "lectie", sa nu mai fac alta data mizerie (pe care numai el o vedea).

nu mai spun cat de rosu de furie era, cat de tare m-am speriat, pentru ca ma vedeam deja victima blestemelor si a bataii"degetului apasator de buton", dar slava domnului, am scapat teafara, si si cu chips-urile intregi.

m-a "salvat" decizia mea de a merge pe jos...

oricum ar fi fost, nenea soferu' m-a convins ca nu am ce cauta in autobuz, mai ales cu talentul meu, special, de a enerva omul...

nu vreau bani!

2009-01-26T12:12:00.000-08:00

nu, nu, nu si nu! nu vreau sa fac bani cu blog-ul! am auzit ca sunt oameni care ajung intr-un anumit moment al vietii lor, de bloggeri, in care se intreaba: "ce mama supararii sa fac ca sa-mi cresc venitul?" si poc, se aprinde becul. Blogul, tata, blogul! el poate deveni o sursa de venit, mai ales cand minunea ta de cap, care debiteaza fel si fel de idei nebunesti de care n-a mai auzit nimeni, aduce t'spe mii de vizitatori pe pagina.

dar eu, una, refuz sa ma gandesc la asta!

la intrebarea care ii rasare oricui in minte in momentul acesta, raspund: daca mi-ar da prin minte sa imi rotunjesc veniturile prin pagina asta, blog-ul meu s-ar comercializa, iar eu as inceta, atunci, sa mai fiu EU. as alerga desculta si despletita prin internet, innebunita sa fac "rost" de inca si inca o idee. nastrusnica. ce mi-ar putea mari traficul.

si m-as pierde undeva intre cuvinte si dorinta de a face bani...

si pagina asta ar ramane fara valoare, pentru ca as inceta sa mai scriu pentru suflet si pentru momentele in care simt ca am ceva de spus. as scrie pentru a-l ingrasa pe ala micu', rosu din poseta, portofelul meu...

si ce mi-ar mai pasa atunci de impresia pe care o las, de gandurile pe care le-ar putea avea oamenii care imi trec pragul...nu...as fi asemeni unei fabrici care ar produce in serie bibelouri sau pesti de pus pe televizor. si as uita valoarea pictatului manual....cu tot cu greselile inerente....

si mai cred ca, decat sa-mi pun blog-ul chezas castigului, mai bine m-as apuca de impletit carpete cu Rapirea din Serai.

din teama de divort

2009-01-21T11:53:00.000-08:00

de cateva zile blogului meu ii este dor de mine, pentru ca l-am cam ignorat. mi-a trimis azi un mail ca sa-mi spuna ca daca nu o sa postez nimic nou, o sa "bage" divort. si cum nu ma pot lipsi de prezenta lui diafana, binefacatoare, promit ca o sa-mi fac timp sa-i acord atentia de care are nevoie.

dar de ce avem nevoie de atentie? poate din teama devoratoare de singuratate. frica asta ne lasa fara vlaga, ne omoara cu zile, pentru ca am observat ca suferim ingrozitor cand suntem ignorati. noi suntem unici. noi...ba nu, eu sunt cea care are si ochi albastri e si blonda, stie sa cante si sa si danseze pe deasupra. cum as putea trece, eu, cea minunata, neobservata?

cred ca ne acordam uneori mult prea multa importanta, si de aici tot stresul vietii. poate daca am invata sa radem mai mult, sa fim mai relaxati, sa glumim cu noi insine, fumand plictiseala in fiecare zi, ca pe un drog, vom fi mai interesanti...sau mai interesati de lumea inconjuratoare...

da, dar ce ar putea fi chiar asa de interesant la lumea inconjuratoare? fiecare zi traita alaturi de persoana din oglinda as spune.

am facut-o si pe asta

2009-01-18T14:31:00.001-08:00

pentru ca nu am fost fata cuminte data trecuta, prin toamna (cand a avut loc intalnirea bloggerilor) si nu m-am dus si pentru ca nu am vrut sa fiu neam prost, de data asta n-am ratat intalnirea.

chiar daca (sa-mi fie rusine) am ajuns cu intarziere.....

am mers acolo, nu am discutat, pentru ca dupa o ora, cand am ajuns eu deja isi terminasera discutiile despre....tweeter, parca? (habar n-am ce-o fi, dar banuiesc ca ceva interesant daca toata lumea pare asa entuziasmata de el...sau ea?)

a fost interesant sa ii vad pe oamenii din spatele paginilor si mi-a parut rau ca s-a spart gasca asa repede. dar, nah, am intarziat eu......

pentru ca am inteles ca a fost intalnirea bloggerilor si ca trebuia sa discutam de blogging, de fenomenul asta si de cum se pot face bani cu pagina, adica trebuia sa fim seriosi si cuminti, propun o intalnire care sa aiba un alt scop.

o intalnire a bloggerilor care nu discuta despre blog, pentru ca tare mi-ar placea sa-i cunosc pe oamenii din spatele acestei indeletniciri.

eh? buna ideea?

o aripa...

2009-01-16T11:23:00.000-08:00

in trecut visam ca zbor.......

si aproape in fiecare noapte ma asezam pe acoperisurile caselor si imi agatam calcaiele in scocurile subrede cand ma dezechilibram. era atat de bine sa stiu ca atunci cand o umbra se tara dupa mine era suficient sa-mi agit mainile si sa ma ridic.......sus......in cer......

imi imaginam ca sunt un porumbel ceva mai mare care si-a uitat penele la garderoba de la teatru...

cica de vina ar fi fost pasiunea mea pentru dans, care nu-mi da pace nici azi, cand am uitat sa zbor in vis.
ma intreb, insa, ce ma opreste...poate prea multa realitate, poate faptul ca m-am indepartat de copilarie, sau de miscarea bratelor.

azi nu mai zbor...visul s-a rupt si mi-am pierdut aripile undeva pe drum, fiind prea preocupata sa-mi construiesc si sa-mi intretin realitatea proprietate personala.

si asa cum somnul meu a uitat sa zboare, o parte din mine pleaca in fiecare zi in cautarea aripilor....

la "pescuit"

2009-01-10T04:56:00.000-08:00

ca un om catalogat de societate drept "single", care a trecut usor de "prima tinerete"(sic!) ma gandesc la locurile propice "agatatului". pentru ca s-au dus zilele alea in care cainii umblau bine, merci, cu jumatatile noastre in coada, trebuie sa urmam exemplul destoinic al inaintasilor si sa purcedem la vanatoare de carne vie.

la vanatoare, la vanatoare, da' pe unde? ca la noi nu e nici jungla amazoniana, ne-am pierdut si blana aia pe care o mai aveam, iar de minti si de instincte, nici nu mai poate fi vorba.

cred ca atunci cand te hotarasti sa iti achizitionezi o noua "toarta", "remorca", "gagica/gagiu" conteaza prada. daca vrei ca jumatatea ta sa-si poarte neuronii echipati cu fusta scurta, sau cu tricou mulat, mergi la discoteca. adica la club. acolo ai sanse, e drept, sa intalnesti si oameni interesanti care n-au avut altceva mai bun de facut fix in seara aia, dar in general poporul care frecventeaza cluburile e de alt gen. fetite dragute, plecate la agatat de neni cu conturi care n-au trecut prin nicio dieta, dar si de baieti care "crede" ca "poate" sa aiba pe oricine daca au cheile de la casa "imbogatite" cu un breloc ferrari de jucarie.

daca vrei un om (sau o oama) de casa, te imbraci elegant (cum am vazut ca fac unii) si fugi la supermaket sau la mall. in acest caz, avantajul este ca poti sa mai vezi ce mananca omul, daca gateste, daca se spala, toate astea cu minimul efort al unei ocheade in cosul de cumparaturi. si colac peste pupaza, iti mai scapa si pungile in fata lui/ei, aluneci si faci fel de fel de "nefacute", din greseala, bineinteles.

cand pretentiile sunt mai mari decat o cina gatita de cel ales, acasa, sau de nopti pierdute prin cluburi si vrei un intelectual, lasi la o parte iesirile cu prietenii in oras si te apuci sa frecventezi teatrele sau concertele de la filarmonica. pe acolo, chiar daca snobismul se plimba linistit, ai mai multe sanse sa "dai" peste cineva cu creierul aflat la locul in care trebuie.

ah si ar mai fi ceva: mana destinului, sau, ca sa folosesc alte cuvinte, sa-l astepti pe acela care (tot asa, zic unii) sta linistit in coltul lui, cuminte pana cand providenta o sa-l arunce intamplator in fata ta, din cer.

pe ce mizez eu? o sa merg pe mana intamplarii, pentru ca, la cate "curiosenii" imi sar in cale, nu ma mir daca o sa ma impiedic intr-o buna zi de varianta mea masculina. mai pot spera, doar, ca nu o sa-l intalnesc pe la 80 de ani, printr-un spital, dupa ce amandoi am avut o criza de fiere.

pentru un an minunat

2008-12-30T06:12:00.000-08:00

un an vechi, imbatranit inainte de vreme isi traieste ultimele clipe. pierdut, uitat in calendarul agatat pe perete.

ar vrea sa strige ca nu s-a stins inca: "hei, ma auziti? sunt tot eu, anul ala in care v-ati bucurat, in care poate ati plans, in care v-ati nascut copiii, in care ati fost fericiti, in care ati iubit sau ati suferit, in care v-ati gasit, poate, dragostea adevarata!"

orice inceput ofera sansa unor orizonturi curate, este prilej pentru evaluari: ce si cat am invatat, cum ne-am maturizat. in 2008 am mai crescut cu inca 3 centimetri in experienta.

de Anul Nou vreau sa va salut pe toti cei care mi-ati trecut pragul aici, in 2008, pentru ca dincolo de rolul catarhic al blogului, care ma ajuta sa-mi plamadesc mai bine gandurile, scriu pentru voi. e minunat sa stiu ca am cui sa ma adresez, pentru ca daca nu ar trece nimeni pe aici, locul asta ar fi asemeni unui ou prafuit cazut din cuib, care nu va avea pui niciodata.

anul care vine e un prilej pentru a uita si pentru a ierta raul din jur, pentru a invata sa iubim mai mult si mai bine, pentru a impleti noduri fericite pe firul magic al vietii intr-un timp curat ca lacrima.

La multi ani, sa ne vedem cu bine in 2009!

se numeste rutina

2008-12-27T10:17:00.000-08:00

ora 7

ceasul suna desteptarea cu acelasi tarait enervant care te face sa iti doresti sa-l arunci de pereti. te gandesti ca ar trebui sa schimbi melodia alarmei, dar nu ai chef acum...o sa faci manevra asta diseara, cand setezi din nou ceasul sa te trezeasca...

casti obosit, plictisit, enervat, toate la un loc si mergi la baie

spalat, pieptanat, aranjat, mancat, imbracat (nu neaparat in aceasta ordine)

fuga la serviciu in timp ce te prefaci ca ai chef de asta, ca job-ul tau e viata ta, ca sunt momente cand el te tine in priza

la serviciu aceeasi poveste de ieri, de saptamana trecuta, de anul trecut....aceleasi lucruri care si-au pierdut de mult noutatea si stralucirea

...nu mai simti nimic...

...parca nu mai vrei nimic...

si stai pierdut in fata calculatorului, cu gandurile alergand aiurea, pe dealurile verzi, alaturi de mustangi

...neimblanzite...neinfierate de niciun sef, de nicio datorie...

dar vine ora pranzului si parca ti-e foame

acelasi loc de luat masa, acelasi meniu (nimeni nu mai diversifica nimic), acelasi farfurii si servetelele poarta cu mandrie tot rosul de anul trecut

dar nu-ti pasa pentru ca asta inseamna sa fi un om cu responsabilitati, care se bucura de o oarecare stabilitate

totul in jur e cunoscut, pana si mirosul parfumului pe care il poarta femeile, obisnuitele locului

...de ani de zile...

pana si plictiseala ti-e familiara si eternul "n-am chef de nimic" si depresia inerenta

totul e normal, asemeni serilor (aceleasi seri) petrecute in fata televizorului sau cu o carte recomandata de un prieten...

aceeasi nevasta si branza e la fel, indiferent ca are mucegai, ca e scumpa sau ca e luata din naiba stie ce piata

se numeste rutina

si este sarpele pe care il crestem la san cu dragoste, voluptate si...teama. este lipitoarea care ne lasa fara energie si care incet, incet ne ucide, privandu-ne de forta minunata a creatiei de orice fel: fie si de puterea de a inventa un nou sandwitch.

si ne multumim sa mancam painea fada cu salam si unt, aceeasi apa minerala, acelasi picior, incaltat primul.

preferam baltoaca verde, plina de matasea broastei in care ne porcim mintindu-ne ca ne e bine, ca desi pute, ne apartine si ne uitam cu jind peste umar la raul repede de munte care miroase atat de bine. de departe.

vai, dar cine are tupeul sa se aventureze intr-acolo? daca pielea se usuca pe drum de la prea mult soare? daca ocupa altcineva baltoaca, un animal mai mare si mai puternic, daca se ascunde ceva fioros in raul ala...pentru ca daca e prea frumos, cu siguranta nu e adevarat.

si uite-asa cu mii de intrebari in cap setam alarma la ora 7, pentru a ne trezi enervati cu aceeasi melodie si purcedem vanjosi spre aceeasi viata traita pe jumatate, intorcandu-ne de pe o parte pe alta in balta noastra prea putin incapatoare, visand la mustangi albi

uitand treptat drumul spre raul curat ce ne duce spre mare...

acum 19 ani Moşul ne-a adus libertate

2008-12-21T02:32:00.000-08:00

aveam 9 ani şi ştiu foarte bine cum mergeam să cumpăr pîine cu cartela. tanti aia de la alimentara bifa cu pixul, frumos, un X pe ziua respectivă. în magazinul acela de care îmi amintesc mereu ori de cîte ori văd sau simt pe mîini făina de pe pîine, mirosea la fel: cumva a vechi, a bomboane roz si verzi lipicioase.

aveam 9 ani şi în ziua aceea mergînd după pîine am realizat că se întamplă ceva cînd o coloană lungă de oameni (parcă erau mii) a trecut pe lîngă mine scandînd: "Ceauşescu, la Sibiu te aşteaptă un sicriu!". parcă acum îl aud pe vecinul meu de la patru care a strigat pe geam din toţi rărunchii: "A FUGIT HOŢUL!"

ah şi teama aceea paralizantă care îmi strîngea contorsionîndu-mi inima cînd am realizat că bufniturile pe care le auzeam nu erau petarde, ci gloanţe. tata era undeva afară, în marea aia de oameni şi ar fi putut fi ucis într-o secundă. parcă simt şi acum senzaţia de leşin a copilului de 9 ani, care eram, al cărui unic gînd era: să vină tata cu bine acasă.

şi Dumnezeul mut de dincolo de cerul brăzdat de trasoarele roşii m-a ascultat pesemne, pentru că tata a scăpat cu viaţă din încleştarea aceea de carne, curaj, teroare, furie şi tot amalgamul de sentimente umane la un loc.

aveam 9 ani şi îmi amintesc, de parcă ar fi fost ieri, cum ne-am baricadat în bloc, cum am dormit în pivniţa neagră de teama gloanţelor, cum stăteam zgribulită pe o sanie chiar înainte de Crăciun fără să mă gîndesc la nimic...Moş Crăciun şi Moş Gerilă, la un loc, încetaseră să existe.

pe atunci nu ştiam prea multe, dar acum ştiu: tot ce s-a întmplat, toate inimile care au încetat să bată, au făcut-o pentru ca eu, azi, să pot sa scriu aici, pentru că Moş Crăciun sau Gerilă, nu mai contează, ne-a adus acum 19 ani cel mai preţios cadou: libertatea.

undeva pe lîngă strada Oituz se găseşte şi azi, după 2 decenii, crucea aşezată acolo de o mînă îndurerată. un băiat tînăr mă priveşte cu ochii limpezi de dincolo de poză:

nu credeam să-nvăţ a muri vreodată......

VREAU RAZBUNARE!

2008-12-09T01:50:00.000-08:00

mi-am promis ca nu o sa vorbesc despre asta, pentru ca toata lumea care ma cunoaste este exasperata deja, dar desi am incercat din rasputeri sa rezist tentatiei, ma dau batuta. Gata, cedez si va povestesc ce am patit.

M-A MUSCAT UN SOARECEEEE.

nu, nu e o gluma si s-a intamplat cand ma asteptam mai putin, adica in somn. bestia si-a facut damblaua cu degetul meu (inelarul de la mana stanga) si a profitat de mine cand au fost visele mai frumoase.....spre dimineata.....dupa un chef de rockeri.

nu stiu ce l-a apucat, ce am facut, cum l-am atras, dar e ciudat ca m-a ales tocmai pe mine, amarata, din 25 de oameni, dintre care unii dormeau pe jos. (incredibil, ptr ca eu dormeam in pat!). cert este ca dupa ce mi s-a intamplat tarasenia m-am consolat cu gandul ca trebuie sa fiu foarte speciala pentru ca nu toata lumea se poate lauda ca a fost muscata de soarece.
si am luat vaccin antirabic (5 doze dupa o schema precisa), care s-a intins pe parcursul unei luni intregi, timp in care nu am avut voie sa sarbatoresc cu alcool si am avut grija sa nu musc pe nimeni. :D ce s-ar fi intamplat daca ii molipseam pe toti? hehehe

exista si o parte buna in toata povestea asta: am invatat sa beau ceai de toate felurile, am devenit un fel de mini vedeta la centrul antirabic, unde merg oameni muscati de animale cat de cat normale, am vazut fundul soarecelui, care a fugit fix pe langa fata mea dupa ce a comis-o si cred ca am primit si un semn de la cel de sus: ca urmeaza sa ma marit cu unul de la deratizare.
(asa ca pe altcineva nu mai accept, na!)

PS. si cum tot acolo mergem de Revelion, totul in mine urla: RAZBUNAREEEEEEEEEEEE! :D

un fulg...

2008-12-04T12:23:00.001-08:00

mirosul l-a trezit in miez de noapte, tocmai cand isi facea somnul de frumusete. cum altfel ar fi putut sa-si pastreze intacte membrele subtiri ca niste firicele de ata?

ah si chiar acum cand visa la norul acela confortabil care s-a gandit sa cearna niste zahar pudra peste cozonacii abia copti, ciupiti in obraji de caldura cuptorului.

vai si ce ar mai fi dormit, dar nu putea rezista tentatiei de a deschide narile laaarg, cat trei guri la un loc, pentru a savura scortisoara pierduta undeva pe afara cand pala de vant a spulberat gramajoara de pe masa.

mirosul l-a trezit si taraitul greierului din ceasul somnoros pentru ca ceva din sufletul sau cu gene lungi de gheata i-a soptit ca trebuie sa plece....

...sa fie liber....

in tara lui cocalar voda

2008-12-03T04:09:00.000-08:00

recunosc! ca tot omul botezat in nebuna noastra tara, ma uit pe pitipoance si pe cocalari.ro.

daca treci printr-o zi neagra la birou e suficient sa deschizi site-ul si sa mori de ras. e incredibil ce le trasneste unora prin cap, si e si mai incredibil ce poze isi fac: in cada, pe cada, langa chiuveta, in chiuveta, ca ma gandesc ca noul trend printe cocalari e sa-ti faci poze "sexoase" in baie.
genul asta de oameni e ca ciuperca de la picior de care nu reusesti sa scapi nici in ruptul capului. pe unde mergi, pe unde iti intorci privirea dai de buzele sclipicioase, rozacioase, lipicioase ale fetelor "de lume buna", "stilate", aflate in trend, concurente de succes la titlul la miss cabina de dus.

ne minunam ca ii vedem pe strada, cu ochelarii de soare gen musca tete, care te adoarme cu o uitatura, cu tricourile de gigolo italiano, cu sanii ridicati pana in nas, incat ma mir cum pot- bietele moluste-sa mai respire. nu suntem, insa, deloc surprinsi sa dam de toate specimenele astea la televizor si imi blestem fiecare clipa atunci cand ma pun pacatele sa pun mana pe telecomanda.
canalele sunt ticsite - mai ceva ca in toate red districturile la un loc - cu prostituate ajunse VIP-uri si mai nou si fetele de liceu si-au gasit hobby-uri orgasmice.

doamne iarta-ma!

azi, dupa o raita prin site-urile sus amintite am realizat ca nu ma mai pot uita la pozele alea fara sa ma cuprinda o mare tristete. numarul mare al exemplarelor ce se itesc pe acolo, gelate, parfumate, dolce gabanate, ma face sa cred ca traiesc intr-o tara de idioti, da nu de orice fel; din aia DOLCE.

exhibitionismul vulgar e ridicat la rang de arta in vagauna asta si se intinde cu repeziciunea plagilor biblice
...si cand ma uit in oglinda pot spune ca fara coarne, fara pierce, fara sa ma dau "gigica smecherica", fara fobii din astea colagenoase, fara barbati batrani si cu bani la brat, lucruri absolut normale la noi, cred ca am picat direct din luna.

pentru ca nu sunt normala!

profil de cititor

2008-11-17T23:56:00.000-08:00

pagina asta s-a nascut ca o "hai sa vedem cum e sa ai blog" si trebuie sa recunosc ca foarte mult timp am scris pentru mine, pentru ca traiam cu senzatia ca nu citeste nimeni. e fain sa existe un loc unde sa iti poti asterne gandurile ca in vitrina si ori de cate ori deschid pagina asta am senzatia ca ma aflu intr-un muzeu unde nebuniile mele de moment stau lungite pe rafturi, cu o tigara intre degete.
uneori imi par nepretuite.....alteori banale......

m-am gandit mult la cititorii mei, in momentul in care am realizat ca exista oameni pe care ii intereseaza ideile mele, si la felul in care ei ar putea fi, asa ca azi m-am hotarat sa scriu despre asta.

cred ca cititorul meu trebuie sa-mi semene intrucatva, sau macar sa avem vreo 10 molecule in comun, pentru ca poti sa revii iar si iar doar intr-un loc care ti-e familiar, intr-un loc care te poate face sa te simti bine, furios, relaxat, vesel, putin nebun, amuzat, curios.

cititorul meu cred ca are o mica doza de nebunie pozitiva (habar n-am daca exista asa ceva) care il face sa ia viata asta putin in ras, il face sa se joace cu ea, e serios, e copil, om matur, responsabil, poate putin zapacit, uneori.

cu cat ma gandesc mai mult, insa, realizez ca nu pot sa trasez in linii simple portretele oamenilor care imi viziteaza pagina, pentru ca fiecare personalitate e unica, e atrasa de ceva anume: poate de felul nebun in care pun virgulele (si care ma amuza pana si pe mine), de sensibilitatea din unele articole, de ironia din altele, asa ca e gresit sa incadrez pe toata lumea intr-un tipar. poate daca pagina asta ii era dedicata sportului as fi spus simplu. cititorii mei "este" sportivi: le place sa se uite la teveu cand joaca echipa favorita, dar cum nu ma pricep la fotbal......

chiar daca nu-mi cunosc personal toti cititorii, pot spune ca daca m-as intalni la o cafea cu fiecare dintre ei, am putea petrece un timp minunat impreuna, pentru ca aici sunt eu cea posomorata, cea sensibila, cea copila, cea rea si nu vad cum as putea deveni insuportabila pentru cineva care imi impartaseste ideile sau macar o parte din ele....

asa ca, dupa ce termin cu vaccinul antirabic pe care trebuie sa-l iau ca plata pentru atentia pe mi-a aratat-o soarecele care m-a muscat saptamana trecuta de deget, o sa merg in oras si o sa beau un pahar de vin pentru prietenii mei pe care ii stiu deja dar si pentru cei pe care nu am avut onoarea sa ii cunosc inca.

viagra ajuta

2008-11-08T00:58:00.000-08:00

ieri am adaugat o noua optiune blogului meu, o casuta de dialog, pe care azi am sters-o. de ce am facut asta? din cauza ca unii indivizi, in impotenta lor intelectuala, ma rog... fizica, nu pot sa se "reguleze" decat on line.

am avut naivitatea sa cred ca traiesc intr-o tara de oameni decenti, domesticiti, dar e evident ca o parte dintre romani, da, la scursuri ma refer, nu pot trai fara o "scula" in gura.

draga Guest, pentru ca n-ai avut tupeul nici macar sa ne spui numele, ca sa stim cu cine avem onoarea (si cand spun asta ma refer la toti "guest-ii" ca tine), sper sa-ti gasesti rapid o gonflabila si daca pana si aia o sa te refuze (lucru de care nu ma indoiesc), fa-te vegetarian, pentru ca observ ca prea multa "carne" iti afecteaza gandirea.

PS. trebuie sa recunosc ca sunt de-a dreptul impresionata de calitatile tale oratoricesti si de faptul ca ai reusit sa inveti sa scrii. acum pot intelege de ce neuronul tau e aproape de colaps.

Hai la birfa, neamule!

2008-11-06T10:34:00.001-08:00

cel mai mult pe lumea asta imi plac barfitorii. indiferent pe unde ajungi, prin ce cercuri te invarti, o sa dai inevitabil peste o gasca specializata in descoperitul picanteriilor, pe care le transmit mai departe prin intermediul binecunoscutei retele RADIO SANT.

nu stiu cum se face, dar vestile de genul asta se propaga cu o repeziciune care intrece viteza luminii, pentru ca nu exista emitator mai bun ca "gura lelii".

pai ce motiv am mai avea sa ne trezim dimineata, daca nu ca sa ii spunem celei mai bune prietene, sau celui mai bun prieten (neaparat) ce am aflat cu o seara in urma despre tipa aia care se culca cu......

ce ma distreaza cel mai tare este ca atunci cand ti se dezvaluie un secret el vine impachetat frumos, pe langa soapta absolut necesara, in propozitia DA' SA NU MAI SPUI LA NIMENI. Yeah right! toata lumea o sa transmita mai departe secretul cu propozitie cu tot. si in curand o sa te trezesti ca tot cartierul stie ca azi noapte nu ai dormit acasa, sau ca te-ai urcat intr-o masina tare care nu iti apartinea, sau ca ea a plecat la mama, da' nimeni nu spune...nimanui.......

toata lumea susoteste si nu trebuie sa fii un geniu ca sa-ti dai seama ca asta nu e o indeletnicire specifica doar femeilor. dovada mea e o seara petrecuta strict in compania baietilor care au uitat, pesemne, ca sunt si eu pe-acolo, si care i-au luat la purecat pe toti cei pe care-i cunosteau si care, bineinteles, nu erau de fata. ba le-au mai barfit si pe femei si pe fotbalisti, masina lui cutarica, copilul prost al lui gheorghe, seful cretin, gonflabila lui vasilica si asa mai departe.

vai ce m-am mai distrat dar am tacut chitic, prefacandu-ma invizibila, ca sa nu ma dea afara de la "spectacol"

ma intreb, insa, ce ar fi viata noastra fara o barfa buna? si cand spun asta imi amintesc cu drag de gasca mea de barfitori din facultate cu care aveam grija sa nu ratam nicio "stire" interesanta si cu care ii "povesteam" (numa' de bine! :D) pe toti colegii.

ba am mai auzit odata (tot dintr-o sursa de incredere) despre unele babe dintr-un sat din Oltenia care s-au suparat foc pe vecinul care si-a facut gardul prea mare si care s-a baricadat in curte, fara sa le mai lase loc de cate-o ocheada. pai despre ce mai puteau povesti? cred ca omul si-a pus in cap sa-si omoare vecinele...condamnandu-le la plictiseala.

daca e sa fim seriosi, ceea ce mai trebuie din cand in cand, nu ne ramane decat sa recunoastem (macar fata de noi) ca barfa e cea mai buna "sfoara" menita sa-i lege pe oameni la o cafea, pe o banca in parc, la un colt de strada, in fiecare coltisor al planetei noastre extrem de aglomerate si ca ne face viata dintr-o zi gri muuult mai interesanta.

si mai trebuie sa stim ca e bine sa fim barfiti, ca asta e cel mai bun semn ca suntem vii, chiar daca nu facem struguri.

chiar am pitici pe creier!

2008-11-06T00:23:00.001-08:00

ieri m-a izbit o constatare: chiar am pitici pe creier!
asta o stiam dinainte, dar totul a devenit evident,cu mai putin de 24 de ore in urma, asa ca azi, ca o fata sincera ce sunt, imi recunosc "vina" in fata intregii natiuni.

cum am ajuns la concluzia asta? foarte simplu. pentru ca nu ma mai suportam cu pletele blonde, de Cosanzeana, crescute la radacina, am mers la hair stilist, ca sa folosesc termenul in trend, un tip super fain, pe care il cheama Tibi. ne cunoastem de ani buni si doar pe el il las sa puna mana in parul meu, mai ales echipat cu o foarfeca.

si uite-asa, pentru ca acolo era lume multa, un baiat tanar, invatacel, s-a oferit sa ma vopseasca.

-NU! am spus. Il vreau pe Tibi. Nu vreau sa ma vopseasca nimeni altcineva!

omul diplomat (cred ca saracul are de-a face cu toate fitoasele si nebunele din lume- nici nu se putea altfel intr-un salon de coafura) a incercat sa ma imbuneze, propunandu-mi un compromis:

-Uite, Tibi o sa amestece culoarea si eu doar o aplic...

insa incercarea lui a fost zadarnica.

-NU! am spus. Am venit la Tibi si atunci el ma vopseste, ma tunde si asa mai departe!

saracul a tacut resemnat in timp ce eu am ramas perplexa.
ce naiba se intampla in capul meu de ma comport ca un copil razgaiat, care vrea neaparat masinuta aia? si pentru ca nu pot da vina pe mine, pentru comportamentul care e absolut stupid cateodata, i-am gasit pe cei "raspunzatori" de toate "iesirile" mele. PITICII.

pot spune ca sunt un fel de Alba ca Zapada moderna, care se lauda ca poarta cu mandrie sub "casca" 7 pitici. nici macar nu am vrut sa-i las la salon, atat de tare m-am atasat de ei, incat cand am plecat i-am incolonat frumos si in pas de mars m-au insotit pana acasa.
(baiatul m-a intrebat la plecare: ti-ai luat si piticii? :)) fii fara grija, i-am spus, nu merg nicaieri fara ei. dar daca ma gandesc bine, cred ca lui ii era frica sa nu ramana cu ei pe-acolo)

cred ca toti avem fixurile noastre imposibil de inteles de catre ceilalti: fluturasi, pitici, pasarele, doar decoratiuni de gradina, care ne sporesc farmecul oriunde mergem, pentru ca nu putem fi tot timpul frumosi, destepti, draguti si modesti si pentru ca trebuie sa ne mai scoatem coltii din cand in cand...sau ochii....

asa ca, dragilor, daca va vine sa dati cu cutatu-n chiatra cateodata, si daca o sa chiar dati, sa stiti ca piticii sunt de vina...sau fluturasii...sau pasarelele...sau gargaunii.... sau stolurile....dar voi, in nici-un caz!

sa mori de ras, nu alta

2008-10-27T23:59:00.000-07:00

Cu cateva zile in urma cutia mea postala s-a imbogatit cu un e-mail (acesta) care mi-a asigurat o noapte linistita cu vise frumoase. cum ar fi putut sa fie altfel daca m-am distrat cu horoscopul pe care il postez aici ca sa ne hlizim impreuna.
ieri nu stiam cine este autorul articolului, dar azi stiu: se numeste Mihaela Dicu si l-a scris pentru numarul din octombrie al revistei Avantaje http://www.polirom.ro/catalog/autori/dicu-mihaela/
(inca imi pare rau ca nu l-am scris eu :D)
Berbec (21.03-20.04)

Planeta dominantă: Marte, planeta încăpăţănării şi încăierărilor.
Animalul sacru: bărzăunul
Personalitate: Berbecul guvernează capul, drept pentru care Berbecii sunt experţi în a se arunca cu capul înainte, a face doar ce-i taie capul şi a da cu capul de pragul de sus. Sunt foarte siguri pe ei în tot ce fac, chiar şi când fac cele mai monumentale prostii. Plini de energie şi iniţiativă, sunt atât de grăbiţi şi de ocupaţi, încât nu au timp să gândească. Cu toate astea, în înţelepciunea lor nemărginită, ştiu întotdeauna ce e mai bine pentru ceilalţi. Nimeni n-are voie să-i contrazică, în timp ce ei îşi păstrează dreptul inalienabil de a contrazice pe toată lumea. Specialitatea lor este viteza, din care cauză au mereu fel de fel de vânătăi, arsuri sau tăieturi şi sunt clienţi fideli ai service-urilor şi asigurărilor auto. Cea mai mare afacere a vieţii lor este sexul, pe care-l practică numai din dragoste, chiar dacă dragostea respectivă nu durează decât o zi.
Meseria potrivită: director, pompier, instructor de sex, bungeejumper, spărgător de bănci.
Pizza magică: Diavolo.
Medicamentul norocos: energizantele

Taur (21.04-21.05)
Planeta dominantă: Venus, planeta trăndăviei şi a lascivitătii,
Animalul sacru: vaca indiană
Personalitate: Taurul e recunoscut pentru stabilitate şi perseverenţă, de fapt două modalităţi de exprimare a lipsei de imaginaţie. Universul lui se mărgineşte la ce poate să vadă, să guste sau să pipăie. Noţiunile complexe îl tulbură profund, iar îndărătnicia lui n-are semăn - dacă a apucat într-o direcţie, aşa o ţine. O schimbare de macaz ar implica un efort fizic şi intelectual prea mare pentru lenea lui. În ciuda obtuzităţii, dă însă dovadă de o aprigă viclenie atunci când îşi apără pielea sau vrea să obţină ceva. E maestru în a scoate castanele din foc cu mâna altuia. Dincolo de falnica-i robusteţe, Taurul ascunde o abominabilă laşitate.
Meseria potrivită: contabil, lăutar, coafeză, manechin, pom-star,degustător de maioneză. Pizza magică: Rusticana
Medicamentul norocos: întăritoarele (sexuale)

Gemeni (22.05-21.06)
Planeta dominantă: Mercur, planeta trăncănelii şi nevricalelor.
Animalul sacru: papagalul
Personalitate: Gemenii sunt isteţi şi foarte adaptabili, cu alte cuvinte nişte oportunişti lipsiţi de scrupule. Stăpânesc perfect arta comunicării şi pot să te mintă în faţă fără să clipească. Sunt drăgălăşenia întruchipată când vor să obţină ceva şi de-a dreptul sadici când au chef să se joace cu nervii altora. Sprinteni şi îndemânatici, dispar când ţi-e lumea mai dragă şi pot face nevăzute diverse obiecte care li se par interesante. Îşi scot din minţi şefii şi consorţii, dar nici unii nu-i dau afară, din cauză că se pricep să le spună bancuri. În dragoste, sunt deschişi tuturor posibilităţilor şi ar fi primii care ar subscrie la legalizarea poligamiei. Cu toate astea, în clipele romantice au tendinţa de a-şi exprima pasiunea uitându-se pe pereţi.
Meseria potrivită: agent de vânzări, scamator, chelner, escroc.
Pizza magică: Calzone.
Medicamentul norocos: gargara.

Rac (22.06-22.07)
Planeta dominantă: Luna, astrul toanelor şi născocirilor.
Animalul sacru: lipitoarea
Personalitate: Racul este un profitor nesătul, al cărui unic scop în viaţă e să care în bârlog tot ce-i pică în mână. Este mai zgârcit şi mai apucător decât tot neamul hărciogilor la un loc. Se spune că ar fi diplomat, dar în realitate manipulează pe toată lumea ca să-şi rezolve interesele. Zâmbeşte graţios, înşiră verzi şi uscate şi joacă tot timpul teatru, fiind foarte popular printre cei gură-cască şi slabi de minte. Are mania de a coopta tot soiul de rataţi pe care îi psihanalizează sau îi îndoctrinează cu predici filozofice ori cuvântări patriotice. Îşi iubeşte casa, dar nu este lipit de ea. Ros de morbul vagabondajului, dispare periodic pentru diverse intervale de timp. Din nefericire, se întoarce mereu înapoi ... În dragoste este adeptul romantismului siropos şi leşinat. Asta, la început, căci mai devreme sau mai târziu va scoate la bătaie un nimicitor arsenal de tocare măruntă a nervilor: toane, nazuri, îmbufnări, bombăneli, bănuieli, accese masochiste şi şantaje sentimentale.
Meseria potrivită: politician sau afacerist interlop (la alegere), poet, cămătar, pitic de grădină.
Pizza magică: Quattro formaggi.
Medicamentul norocos: alcoolul

Leu (23.07-22.08)
Planeta dominantă: Soarele, astrul egoismului şi îngâmfării.
Animalul sacru: pupăza
Personalitate: Leul este un lider înnăscut şi, ca toţi liderii, se înalţă strivindu-i pe cei cu mai mult bun-simţ decât el. Subordonaţii îi acordă respectul cuvenit, dar I-ar strânge de gât cu maximă plăcere. Ambiţie! ca nimeni altul. consideră că a atins poziţia cuvenită doar atunci cân nu mai are vreun loc alb pe cartea de vizită. Se iubeşte atât de mult pe sine încât îşi pupă oglinda de câte ori se crede singur. Este aşa de obsedat de onoruri că, dacă primeşte o cupă la campionatul de şotron, e în stare să umble cu ea atârnată la gât, să vadă lumea cât de grozav este. Atrage atenţia în orice adunare: fie este cel mai înzorzonat personaj, fie aruncă cu banii în toate părţile, fie poartă o armă. Pozează tot timpul, doarme pe stânga fiindcă profilul drept îl avantajează mai mult şi arată cu degetul mijlociu ca să-şi expună mai bine diamantul de multe carate. În dragoste, este la fel de înflăcărat ca un furnal şi la fel de discret o trompetă cu amplificator.
Meseria potrivită: împărat, şef de bloc, portar de hotel, dresor, hingher
Pizza magică: Quattro stagioni.
Medicamentul norocos: toxina botulinică.

Fecioară (23.08-22.09)
Planeta dominantă: Mercur, planeta trăncănelii şi a isteriilor.
Animalul sacru: ciocănitoarea
Personalitate: Zodiacele critică spiritul critic al fecioarei, punând-o astfel într-o situaţie critică. Cum, pe deasupra, fecioara mai e şi metodica punctuală şi perfecţionistă, sfârşesc prin a-i scoate pe toţi din pepeni. Obsedată de igienă, detalii şi clasificări, este capabilă să caute bacteriile cu lupa, să frece duşumelele periuţa sau să pună rufele în maşina de spălat nu doar pe culori, ci şi ordine crescătoare şi alfabetică. Miroase enervant de curat, ceea ce leagă spiritual de cânii şi pisicile din cartier. Fecioara este o fană a listelor, tabelelor şi regulamentelor pe punele subpuncte, care, în loc să-i simplifice, îi încâlcesc teribil existenţa. Scurt, orice fecioară veritabilă este: 1. mereu ocupată cu o mie de nimicuri sau să-şi bage nasul unde nu-i fierbe oala. 2. tipicară; 3. ipohondră: 4.cicălitoare: 5. cărpănoasă: 6. maniacă: 7. absolut necesară (din păcate). În dragoste, are căldura unei frapiere şi fantezia unui birocrat.
Meseria potrivită: analist politic, CTC-ist, agent de dezinsecţie, sora medicală (sau frate)..
Pizza magică: funghi.
Medicamentul norocos: toate, fără excepţie

Balantă (23..09-22.10)
Planeta dominantă: Venus, planeta trândăviei şi lascivităţii.
Animalul sacru: bibilica
Personalitate: Balanţa are certe înclinaţii intelectuale, utile în studiul aprofundat al programului tv, şi un înalt simţ artistic, reflectat în flerul cu care-şi asortează pantofii cu lenjeria. Plină de graţie şi eleganţă, umblă cu nasul pe sus, strâmbând suveran din el la orice încălcare a etichetei. Se zice că adoră confortul şi armonia, ceea ce în traducere liberă înseamnă că este leneşă şi n-are principii ferme. Despre Balanţă se mai spune că este o bună colaboratoare şi sfătuitoare: în orice problemă, expune câteva zeci de soluţii, ca apoi să-l lase pe celălalt să decidă. Cât despre vestitul ei echilibru, cel mai în măsură să comenteze ar fi psihiatrul care o tratează. În lipsa lui, se acceptă şi mărturiile apropiaţilor, adânc îngrijoraţi de viteza cu care-şi schimbă părerile şi de costurile mărite ale dulciurilor pe care le înghite atunci când e deprimată. Cel mai de seamă lucru din viaţa ei este dragostea, subiect bogat în detalii picante, prea indecente ca să poată fi relatate.
Meseria potrivită: agent matrimonial, arbitru, escortă, gigolo, tester de hamace, rentier.
Pizza magică: Capricciosa.
Medicamentul norocos: gelul anticelulitic.

Scorpion (23.10-21.11)
Planeta dominantă: Pluto, planeta obsesiilor şi paranoiei.
Animalul sacru: vipera
Personalitate: Scorpionul are foarte mult magnetism personal: atrage cuiele ruginite, cutiile de conservă, dramele şi ghinioanele. Are emoţii intense, idei fixe şi puterea de a deochea.. Este atât de încordat, încât dă impresia că suferă, iar încordarea lui face să se defecteze obiectele din jur. Chiar şi cei apropiaţi sunt profund afectaţi, de unde şi bafta pe care o are la moşteniri. Ştie ce vrea, dar caută să obţină totul pe căi ocolite. E genul care mai bine îşi otrăveşte duşmanul decât să-i dea un pumn în nas. Paranoic, vede peste tot pericole, intrigi şi conspiraţii. Asta nu-l împiedică să umble cu fitile şi să-i manipuleze pe ceilalţi. Îi consideră prieteni doar pe cei de care se poate folosi, iar prietenii n-au încredere în el, fiindcă ştiu că n-are mamă, tată sau scrupule, şi atacă subversiv, sub centură. În dragoste, este un obsedat sexual frustrat, gelos şi posesiv, care-şi scoate din minţi perechea cu bănuielile şi cu gusturile lui anormale.
Meseria potrivită: detectiv, medic legist, pândar, scafandru, vânător de fantome.
Pizza magică: Siciliana.
Medicamentul norocos: extractul de mătrăgună..

Săgetător (22.11-21.12)
Planeta dominantă: Jupiter, planeta exceselor şi a glumelor proaste.
Animalul sacru: grangurul
Personalitate: Săgetătorul este un inconştient optimist, a cărui specialitate este datul cu bâta în baltă: scoate perle după perle cu un aer de savant atotştiutor, face glume proaste şi râde fără rost. Este un snob care-şi poartă hainele cu etichetele pe-afară şi se laudă cu vedetele de teleshopping pe care le frecventează. Promite marea cu sarea, dar când trebuie să-şi ţină promisiunile este lovit de amnezie. Adoră maşinile, pe care le conduce cu plăcere şi cu mare viteză, în cei mai falnici pomi de pe marginea drumului. fiindcă se crede cel mai tare, se bagă în bucluc şi trece razant pe lângă dezastre. Scapă însă cu bine, căci beneficiază de clauza berzei chioare, care i-a fost acordată pentru a nu rămâne zodia cuI doar cu 11 zodii. Când se îndrăgosteşte, iubeşte cu foc, din toată inima.. Problema e că, având o inimă foarte mare, alesul sau aleasa se poate trezi într-un ventricul teribil de aglomerat.
Meseria potrivită: parlamentar, sociolog, pocherist, paraşutist, turist.
Pizza magică: Hawaiana.
Medicamentul norocos: laxativele.

Capricorn (22.12-20.01)
Planeta dominantă: Saturn, planeta parvenirii şi anchilozării.
Animalul sacru: catârul
Personalitate: Capricornul e un parvenit planificat, care se chinuie să ajungă în moţul ierarhiei şi-şi urmăreşte interesele cu îndârjire de buldog. Perseverenţa cu care merge pe drumul stabilit arată că de fapt nu are alternative sau alte bucurii în viaţă. Încăpăţânarea lui este monumentală - mai mare ca a Berbecului şi a Taurului, care sunt, totuşi, nişte vietăţi relativ normale. Şi la capitolul rezistenţă stă bine - în cazul unui cataclism planetar s-ar număra printre puţinii supravieţuitori, alături de şobolani şi insecte. Grozav de suspicios şi sigur că nimeni nu e mai competent ca el, n-are somn dacă nu controlează totul. Deţine un stoc impresionant de temeri şi complexe pe care, fiind foarte orgolios, face eforturi să şi le mascheze. De aici, o permanentă încordare, care-i dă aerul cuiva care a înghiţit o coadă de cazma ... fiind din cale-afară de plictisitor, îşi găseşte greu o pereche care să-l suporte. Singurul care îl tolerează este alt Capricorn.
Meseria potrivită: în asigurări, IT, liftier, călugăr, paznic.
Pizza magică: Margherita
Medicament norocos: antidepresivele.

Vărsător (21.01-19.02)
Planeta dominantă: Uranus, planeta convulsiilor şi ciudăţeniilor.
Animalul sacru: ornitorincul
Personalitate: Vărsătorii sunt cele mai ciudate fiinţe de pe Terra, ceea ce explică frecvenţa mărită cu care sunt răpiţi de marţieni. Nu se ştie totuşi dacă aceştia îi selectează doar pentru a le studia anomaliile sau fiindcă îi consideră o specie înrudită. Oricum, este ceva în neregulă cu ei, deoarece au idei stranii, reacţii imprevizibile şi fac totul pe dos faţă de restul omenirii. Se spune că sunt deschişi la nou, le place să experimenteze şi au o fire independentă. Asta înseamnă că dau banii pe prostii de care n-a mai auzit nimeni, adera la cele mai fistichii diete sau curente religioase şi îi doare în cot de părerea celorlalţi. În plus, sunt deosebit de agitaţi, ceea ce nu este bine, căci excesul de energie le permite să-şi pună în practică proiectele utopice şi iniţiativele anarhiste. Prietenii îi suportă maximum două ore, iar rudele lor migrează în alte cartiere. Cât despre dragoste, Vărsătorilor nu le este prea clar ce înseamnă ... !
Meseria potrivită: futurolog, revoluţionar, guru, vânzător de gogoşi.
Pizza magică: Napoletana.
Medicamentul norocos: sedativele.

Pesti (20.02-20.03)
Planeta dominantă: Neptun, planeta confuziei şi dependenţelor.
Animalul sacru: balena
Personalitate: Peştii sunt nişte vieţuitoare blânde şi buimace, care cred tot ce le îndrugă primul venit. În capul lor este un talmeş-balmeş de impresii şi intuiţii, ce face imposibilă o activitate neuronală decentă. Fiind incapabili să emită vreun argument logic, au devenit la rândul lor experţi în abureală şi îmbrobodire. Se spune că sunt creativi şi talentaţi, ceea ce înseamnă că producţiile lor îi turmentează atât de tare pe ceilalţi, încât le anihilează puterea de discernământ.. Foarte sociabili din fire, se înţeleg de minune cu animalele, handicapaţii, delincvenţii şi spiriduşii de casă. Misterele şi superstiţiile exercită asupra lor o mare fascinaţie: admira grozav iscusinţa cu care îşi apără intimitatea monstrul din Loch Ness, iar când nu le place vremea de-afară îşi îmbracă plini de încredere hainele pe dos. Dar marca lor distinctivă este enorma capacitate de a iubi. Peştii se îndrăgostesc total şi iremediabil de cine nu trebuie, când nu trebuie sau ... de câte persoane nu trebuie!
Meseria potrivită: veterinar, fotograf. curăţitor de piscine, hipiot, medium, traficant.
Pizza magică: Tonno.
Medicamentul norocos: Untura de peşte.

aalexandraa

Altfel? Da, la fel ca toată lumea

Cui i-e frică de Bau-Bau?!

Ce muzică îţi place?....Stai, nu-mi spune, că mă uit pe Facebook!

cum am slabit muuuuuulte kilograme (IV) - celulita

din nou despre căsătorie

blog pentru slabit

as vrea....

deja un obicei

rascruci

bucurie mare si vecini noi

doar energie

plus si minus infinit

Evgheni Doga

Eugen Doga - ''Odinochestvo vdvoem'', ''Na svidanie randevou''

sufletul meu... oglinda

o bucatica din ce-am mai scris

lost in times...

writing in English

viata din vis

fara legatura

patru luni si trei zile

cum am slabit muuuuuulte kilograme (IV) - celulita

cum am slabit muuuuulte kilograme (III)

o lume in alb si negru

a doua leapsa rezolvata - in gluma

hors d'oeuvre

prima leapsa rezolvata

s-a dus...

minte-ma frumos.....

saving through eco thinking

despre Craciun, cu dragoste

intr-o seara de relaxare...

joie de vivre

noi suntem romââââni, noi suntem romââni, noi suntem aici pe veci stăpââââni!!!!

cinnamon si alte mistere...

sexy songs (I)

furie...

cugetări din buricul pământului

poveste fără sfârşit

plămădit din aer

legendara Ada Kaleh

vineri treişpe

some of you would ADORE this

melancoolie

classy, lovely Pink Martini

Şirince - satul urât de o mare...frumuseţe

I simply love....Halloween

cum am slabit muuulte kilograme (II)

tinereţe fără bătrâneţe....

tara porcarilor lenesi

cand trecutul te cheama inapoi

soseta cu degete caut pereche!

retraind trecutul

om bun in lumea lupilor

sunt blonda! norocul meu...

just WOW - Pink Martini

mi-am lasat sufletul intr-o fantana

normal?

toata lumea face sex

capitol nou

pentru somnoroşi

blestemul pitipoancei

trecand dincolo

mi-e greata

dragoste la prima ...vedere

in noapte

Furie

aventura exotica

non, je ne regrette rien

miezul feminitatii (III)

miezul feminitatii (II)

miezul feminitatii (I)

fie criza cat de-amara/noi ne dregem c-o "friptana"

cand cerul ne face un cadou

un gand...

Hristos a Înviat!

nebun pentru o zi

cum am slabit muuulte kilograme

fiecare cu ale lui